Peste o tonă de ciuperci, recoltate ilegal, au fost confiscate în urma unei acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor pe Valea Sebeșului

ciuperciPeste o tonă de ciuperci, recoltate ilegal din zona Şugag, au fost confiscate în urma unei acţiuni comune, organizată de poliţişti şi jandarmi. 60 de persoane au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de peste 12.000 de lei.

La data de 15 septembrie, poliţiştii Secției 7 Poliţie Rurală Sebeș, împreună cu jandarmii montani din Şugag, au desfăşurat o acţiune, ce a avut drept scop, menţinerea siguranţei publice verificarea modului în care este respectată legislaţia privind recoltarea, din fondul forestier naţional, a ciupercilor. Poliţiştii şi jandarmii au acţionat în două filtre rutiere şi au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare tortală de 12.385 lei, din care 22 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 12 la Legea 171/2010 privind contravenţiile silvice, 25 la Legea 12/1990 privind comerţul şi una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Cu ocazia controalelor efectuate, poliţiştii au depistat mai multe persoane din judeţele Gorj, Hunedoara şi Vâlcea, care au recoltat în mod ilegal, ciuperci, în vederea comercializării. Astfel, a fost confiscată cantitatea totală de 1.150 kilograme de ciuperci care a fost predată unui centru specializat în colectare.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19534 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*