Peste 5000 de persoane au fost prezente, în Alba Iulia, la Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor a atras la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia un număr mare de vizitatori. Astfel, nu mai puțin de 5.200 de persoane au călcat pragul muzeului albaiulian cu ocazia evenimentului organizat sâmbătă, 18 mai 2019, între orele 19.00 – 01.00.

De remarcat că mare parte din vizitatorii expoziției de bază din clădirea Babilon și din Museikon au fost turiști, mulți dintre ei veniți special la acest eveniment, care la Alba Iulia se desfășoară sub forma unor lecții vii de istorie, sub denumirea de Noaptea în care istoria prinde viață.

De asemenea, proiectele de reconstituire istorică ale muzeului din ultimii ani, precum Personajele Istorice, Garda Apulum și Garda Națională și Personalitățile Unirii, au generat alături de momentele muzicale, un program generos care s-a bucurat de succes.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19812 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*