Peste 500 de copii din județ au primit de sărbători jucăriile strânse de Fundaţia Comunitară Alba în cadrul campaniei „Fabrica de Bucurii”

Pentru al patrulea an consecutiv, Fundaţia Comunitară Alba a transformat în multă bucurie generozitatea celor care au donat jucării în cadrul campaniei „Fabrica de Bucurii”, prin oferirea acestora unor copii din judeţ cu care soarta a fost mai puțin îngăduitoare.

Marea majoritate a celor peste 800 de jucării strânse în acest an au ajuns la copii fără posibilități prin intermediul unor organizații care îi au în responsabilitate. Astfel, Fundația Comunitară Alba a donat jucării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Asociației Caritas Alba Iulia, Asociației Pakiv România, Parohiei Ortodoxe Sîntimbru, Societății de Ajutorare Diakonia, Spitalului Județean de Urgență Alba (pentru secțiile de pediatrie și infecțioase, dar și pentru creșă) și Asociației SM Speromax Alba, jucării care au ajuns în acest fel la copiii aflați în ocrotirea sau responsabilitatea acestor organizații. Copiii din Centrul Maternal „Speranța”, din Caminul “Steaua Speranței” și cei din casa de tip familial „Rița Gărgărița” din Bărăbanț au primit jucăriile chiar de la angajații și voluntarii Fundației Comunitare Alba. În total, peste 500 de copii din județul Alba au primit de sărbători jucăriile donate în campania „Fabrica de Bucurii”.

„Dacă anul trecut 158 de copii din județ au primit jucării, anul acesta sunt peste 500, iar asta se datorează nu doar numărului impresionant de jucării primite, ci și faptului că am colaborat foarte bine cu alte organizații neguvernamentale și instituții din județ care au copii în ocrotire, multiplicând astfel responsabilitatea noastră, a tuturor, în comunitate. Toţi copiii s-au bucurat atunci când au primit jucăriile. Chiar dacă acestea nu au fost noi, au fost în stare bună şi foarte bună, iar asta arată sufletul deosebit al celor care le-au donat” a declarat Dorin Sava, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18882 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*