Percheziții la o primărie din Alba și la domiciliile câtorva persoane bănuite de abuz în serviciu și sustragere sau distrugere de înscrisuri. Un bărbat e reținut

Poliţiştii din Blaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 7 percheziţii, în județul Alba,  în cadrul unui dosar penal care are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri. Un bărbat a fost reţinut.

La data de 28 iulie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj şi poliţiştii Secției 5 Poliţie Rurală Blaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 7 percheziții domiciliare, în județul Alba, din care una la o instituţie, în cadrul unui dosar penal, care are ca obiect săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – prezent, angajați ai unei instituţii nu ar fi înregistrat în evidenţe şi ar fi distrus, mai multe procese verbale de sancţionare contravenţională cu amendă, în valoare totală de 2.755 de lei, emise de organele de poliţie, pe numele a doi cetăţeni, din județ, fără a proceda la darea acestora în debit.

Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente de evidență şi înscrisuri.

Faţă de un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Tău, angajat al instituției, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca azi, 29 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii din Blaj au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 26553 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*