Percheziții ale BCCO Alba Iulia în cazul unei rețele care se ocupa de infracțiuni informatice

bccoLa data de 19 martie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu efectuează 30 de percheziţii domiciliare (în Ploieşti, Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov) şi pun în aplicare 70 de mandate de aducere, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu înşelăciuni. De asemenea, sunt efectuate 3 controale în Penitenciarele Oradea, Mărgineni şi Ploieşti. La acţiune participă şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii informatice din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, B.C.C.O. Bucureşti, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O. Dâmboviţa, precum şi de intervenţie rapidă de la Serviciile de Acţiuni Speciale din Alba, Sibiu, Ilfov şi Prahova. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din I.G.P.R.. În fapt, o parte din membrii grupării sunt suspectaţi că au contactat telefonic, din penitenciar, mai mulţi casieri ai unor bănci, iar sub pretextul nefuncţionării sistemului informatic al unor societăţi de transfer financiar,  i-au convins pe aceştia să efectueze ,,simulări”, care în realitate au fost transferuri reale. Pentru a fi convingători, membrii grupării trimiteau anterior e-mail-uri pe adresele de e-mail de serviciu ale casierilor, folosind o adresă ce crea aparenţa uneia oficiale, în care li se aducea la cunoştinţă că urmează să aibă loc ,,simulări” privind sistemul de transfer financiar. Era indicat chiar şi un număr de telefonie fix, care, în prealabil, erau făcute modificări pentru devierea apelului către numărul de mobil folosit de suspecţi în penitenciar.

Imediat după obţinerea codului unic al tranzacţiei, acesta era transmis prin SMS legăturilor din afara penitenciarelor, care se ocupau şi cu recrutarea săgeţilor, ale căror date erau folosite în simulări. După ce ridicau banii, săgeţile îşi opreau comisionul şi înmânau banii liderilor grupării sau familiilor acestora.

O parte din sumele de bani ridicate erau introduse în penitenciar cu prilejul vizitelor. De asemenea, banii erau transmişi şi prin intermediul mijloacelor electronice.

Totodată, membrii grupării sunt suspectaţi au contactat operatori ai societăţilor de transfer financiar din mai multe ţări (Spania, Italia, Cehia, Bulgaria, Anglia, Emiratele Arabe Unite etc.) pentru a-i convinge să efectueze simulări, fiind înşelaţi astfel mai mulţi operatori din străinătate.

Prejudiciul cauzat, estimat până în prezent, este de 350.000 de euro.

Pe lângă simulările din sistemele de transfer financiar, există indicii că membrii grupării se ocupau cu înşelăciuni prin telefon sau cu fraude privind coduri de încărcare pentru cartele prepay.

În cauză a fost începută urmărire penală faţă de 58 de persoane care sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi a infracţiunii de  înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22011 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*