Pe datorie: Alianța PSD-UNPR-PC a reușit să scoată doar cu 73 de voturi mai puțin decât PDL în județul Alba

psd 01PSD Alba a avut piedici mari în campania electorală dinintea alegerilor europarlamentare ce au avut loc duminică, 25 mai. Potrivit președintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu, bețele în roată au venit din toate părțile. Fie că este vorba de resursele limitate, de administrația locală și județeană sau de alianța DA (cea constituită la nivelul județului Alba), toți acești factori au fost împotriva PSD Alba. Cu toate acestea, organizația municipală, dar și organizațiile din alte orașe precum Sebeș, Cugir, Aiud, Ocna Mureș sau Câmpeni, s-au mișcat bine și au reușit să scoată, la nivelul județului, un procent de 27,5%, cu 0.1% (adică 73 voturi) mai puțin decât PDL.

„Sunt plăcut impresionat de cum s-a desfășurat activitatea în cadrul organizației municipale, ca de altfel și în celelalte orașe cum ar fi Sebeș, Cugir, Aiud, Ocna Mureș sau Câmpeni. Am pierdut în Zlatna și în Baia de Arieș.”, a precizat Ioan Dîrzu.

„Aș vrea să mulțumesc tuturor cetățenilor din județul Alba că au fost alături de noi în data de 25 mai, care și-au pus speranțele în noi, în Guvernul Victor Ponta. Ne-am așteptat la un rezultat bun, dar nu la o diferență așa mică. Totodată aș vrea să mulțumesc colegilor mei pentru implicarea de care au dat dovadă.”, a mai adăugat Dîrzu.

Totodată, Dîrzu l-a felicitat pe președintele PSD Alba Iulia și unul dintre cei mai respectabili politicieni din oraș, Ovidiu Jidveian, pentru rezultatul obținut de organizația pe care a coordonat-o în această campanie electorală.

„Rezultatul acestor alegeri, mă refer la Alba Iulia, este mulțumitor. După 15 ani am reușit să batem PDL-ul în Alba Iulia. Este un rezultat istoric și un rezultat care ne oferă mari speranțe, că o organizație, zicem noi în opoziție în Alba Iulia, o organizație fără resurse, o organizație fără majoritate în Consiliul Local sau în Consiliul Județean, a reușit, printr-o echipă devotată, care a pus foarte mult suflet în această campanie, să răstoarne puterea portocalie în municipiul Alba Iulia. Este meritul echipei și în primul rând este meritul membrilor PSD, a simpatizanților PSD și cetățenilor din Alba Iulia care într-adevăr și-au dorit schimbarea.”, au fost cuvintele lui Ovidiu Jidveian.

După toată „nebunia”, PSD Alba a intrat în datorii. Potrivit lui Dîrzu, datoriile se ridică la circa 50.000 de lei, acestea urmând a fi plătite până la alegerile prezidențiale.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16830 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*