Patru tineri au dat buzna într-o locuință din Șibot. I-au lovit pe proprietari și au furat mai multe bunuri din casă

furtPoliţiştii din Vinţu de Jos au fost sesizaţi marţi, 29 iulie 2014 , cu privire la comiterea, în noaptea de 28 spre 29 iulie, a unei infracţiuni de furt, din incinta unui imobil situat în comuna Şibot. Ca a urmare a activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, stabilindu-se că acestea se numesc F.D., de 24 de ani, din comuna Şibot, F.V., de 25 de ani , I.G., de 20 de ani şi A.G., de 28 de ani, din comuna Săsciori. În sarcina celor patru persoane poliţiştii au reţinut faptul că în noaptea de 28 spre 29 iulie, în jurul orelor 03.30, s-au deplasat pe raza comunei Şibot, la locuinţa unei familii pe care o cunoşteau, iar din interior au sustras aparatură audio şi un monitor de calculator, exercitând şi agresiuni fizice asupra a două persoane ce se aflau în imobilul respectiv.La data de 30 iulie, față de F.D., F.V şi I.G. s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, aceștia fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233, 234 alin.1 lit.d si f, din Codul penal, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22039 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*