Patron din Alba Iulia cercetat pentru evaziune fiscală și „taxat” cu 14.500 de lei

Mircea Trifu
evaziune fiscalaPoliţiştii Serviciilor de Ordine Publică şi Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună specialişti din cadrul  Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi ai Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare Alba, au continuat activităţile pe prevenire şi combatere a faptelor ilegale în legătură cu tăierea, transportul, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, în cadrul Planului de acţiune „Scutul Pădurii”. Astfel, cu ocazia unui control efectuat în cursul zilei de luni, 9 septembrie, la o societate comercială din Alba Iulia care are ca şi obiect de activitate comercializarea de material lemnos, s-a constatat că administratorul societăţii, P.M.V., de 52 de ani, din Alba Iulia, nu a utilizat sistemul informaţional SUMAL şi a primit material lemnos (cherestea rășinoase), cu un volum de 126,84 metri cubi, cu aviz de însoțire din care nu rezultă provenienţa legală. Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 si H.G. 996/2008, cu amendă în valoare totală de 14.500 lei precum și măsura complementară de confiscare valorică a cantităţii de 126,48 mc cherestea, în valoare de 55.133 lei. Cu ocazia controlului s-a stabilit că societatea comercială a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 8.948 lei, prin reţinerea şi revărsarea cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Faţă de administratorul societăţii, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.6 din Legea  241/2005, precum şi în vederea recuperării prejudiciului.
Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22583 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*