Partidul Național Liberal denunță alianța USL

pnlLa finele lunii februarie, din punct de vedere politic, USL și-a încetat existența, însă Victor Ponta și PSD au continuat să folosească însemnele USL prin încălcarea normelor legale și a oricăror principii etice, manipulând și inducând în eroare electoratul, în detrimentul PNL, clamând faptul că USL trăiește!, acesta fiind și sloganul electoral. Deși PNL a făcut apel la decență, la bun-simț și respectarea electoratului și a aspectelor juridice care garantează o campanie curată, PSD a continuat să persiste în această minciună, reclamând că folosește simbolul USL ca marcă, nu ca simbol electoral.

În semn de respect față de cetățeni și pentru a stopa orice acțiune menită să-i inducă în eroare pe votanți în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, PNL face acest gest ferm de denunțare juridică a Uniunii, punând astfel capăt minciunii promovate cu obstinație de PSD.

Medierea este o procedură prealabilă necesară pentru denunțarea USL, iar absența reprezentanților PSD și PC în cadrul procedurii prealabile înseamnă un singur lucru: cramponarea lor de o denumire care a rămas fără conținut prin scoaterea PNL de la guvernare și care ar mai putea deruta o parte a electoratului.

Partidul Național Liberal va continua toate demersurile pentru a finaliza procedura și va denunța în instanță USL pentru a pune punct înșelării electoratului de către PSD.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17439 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*