Organizația Studenților și Liceenilor Basarabeni Alba, lecție de patriotism și motivație

O.S.L.B Alba, Organizația Studenților și Liceenilor Basarabeni, este un ONG care reprezintă simțirea românească a basarabenilor din Alba Iulia. Scopul acestei organizații non-profit este de a integra basarabenii veniți în România în noua societate și, de asemenea, de a demonstra integritatea celor două maluri ale Prutului și perfecta compatibilitate a acestora. Echipa O.S.L.B. Alba este formată din studenți Basarabeni care își fac studiile la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

În număr considerabil, aceștia contribuie la organizarea evenimentelor desfășurate de O.S.L.B. Alba. Evenimentele organizate în Alba Iulia de tinerii basarabeni, membri ai organizației respective se împart în două categorii. Putem menționa evenimente  curente, care reprezintă idei noi și neordinare, și evenimente care sunt deja devenite tradiție în istoria O.S.L.B Alba. Printre acestea pot fi enumerate Congresul Tinerilor Basarabeni din România în cadrul căruia anual  în primăvara fiecărui an se strâng la Alba Iulia tineri basarabeni care își fac studiile în cele mai importante centre universitare din România.

Congresul Tinerilor Basarabeni din România a marcat în anul 2018, cea de-a VIII-a ediție. Din aceeași categorie de evenimente face parte Hora Unirii organizată anual în Piața Toboșarului în 1 Decembrie și nu în ultimul rând celebrarea zilei de 27 martie, Unirea Basarabiei cu Țara sa Mamă, România, un eveniment anual pe care îl celebrăm cu mare drag.

De-a lungul perioadei de activitate, O.S.L.B. Alba a format  strânse colaborări cu Organele Publice Locale: Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba. De asemenea, parteneri de încredere sunt și Universitatea”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Fundația ”ALBA IULIA 1918, PENTRU UNITATEA ȘI INTEGRITATEA ROMÂNIEI”.

Motivația și voința pentru activitate, tinerii Basarabeni din Alba Iulia o găsesc în întreaga mișcare și mobilizare a basarabenilor din întreaga lume. Motto-ul după care se conduc aceștia este că schimbarea începe de la tine și O.SL.B. Alba este punctul în care poate și trebuie să înceapă schimbarea.

Irina Gherman, membru O.S.L.B. Alba

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*