Opririle și staționările ilegale ale mașinilor, sancționate de polițiștii din Alba Iulia. Amenzile se ridică la peste 10.000 de lei

politie rutoeraPrevenirea accidentelor rutiere, asigurarea unui trafic fluent pe raza municipiului Alba Iulia şi aplicarea cu fermitate a măsurilor legale împotriva celor care încalcă prevederile privind circulaţia pe drumurile publice, rămâne unul dintre obiectivele Poliţiei Municipiului Alba Iulia. Astfel, începând cu data de 13 ianuarie, o atenție deosebită a fost acordată combaterii încălcării prevederilor legale referitoare la oprire şi staţionare, fiind vizate mai multe zone din municipiul Alba Iulia unde, în mod frecvent se constată încălcarea acestor reguli rutiere. În perioada 13-20 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au constatat un număr de 113 abateri contravenţionale de la normele rutiere privind oprirea şi staţionarea, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare de peste 10.400 lei. Aceste acţiuni ale poliţiştilor rutieri din Alba Iulia vor continua şi în perioada următoare şi vor viza întreg municipiul.

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, oprirea cu încălcarea prevederilor legale, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2 şi 3 puncte amendă (170 – 255 lei) în vreme ce staţionarea cu încălcarea prevederilor legale se sancţionează cu amendă cuprinsă între 4 şi 5 puncte amendă (340 – 425 lei). În ambele situaţii sunt aplicate puncte de penalizare (2 pentru oprire şi 3 pentru staţionare).

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19518 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*