Operații de cataractă efectuate în condiții de siguranță, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Medicii oftalmologi de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia continuă efectuarea operațiilor de cataractă și în anul 2021, în condiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Operațiile sunt decontate parțial prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Alba.

Decontarea unei mari părți din costuri este un ajutor important pentru pacienți, având în vedere că majoritatea celor care suferă de această boală sunt pensionari iar, astfel, veniturile lor sunt mai reduse. Pacientul plătește doar diferența de cristalin. Cristalinele care se implantează în spital sunt dintre cele mai bune, provin din Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, iar pacientul plătește, în final, o sumă mai mică datorită compensării intervenției chirurgicale.

Cataracta este o afecțiune oftalmologică care apare mai des după vârsta de 60 de ani, însă poate afecta și persoane mai tinere, de 45-50 de ani. Boala atacă ochiul, se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a capsulei lui și determină scăderea progresivă a vederii. Afecțiunea poate duce la orbire parțială sau chiar totală. Intervenția chirurgicală constă în înlocuirea lentilei opacifiate, din interiorul ochiului, cu un cristalin artificial. Cataracta de vârstă sau cataracta senilă este cea mai răspândita formă de cataractă. Aceasta apare odată cu înaintarea în vârstă. Ochiul îmbătrânește, iar astfel își pierde din funcții. Cataracta este opacifierea cristalinului natural al ochiului. Cristalinul este o lentilă transparentă, situată în spatele irisului, cu rolul de a concentra razele de lumină pe retină.

La Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia s-au efectuat, în ultimii 10 ani, mii de operații de cataractă. Acestea au continuat și pe timp de pandemie, în condiții de maximă siguranță și cu respectarea restricțiilor în actualul context epidemiologic. Astfel, înainte cu 24 de ore de operație, pacienții sunt testați în vederea depistării COVID-19 (pentru a se elimina orice risc de răspândire a îmbolnăvirilor cadrelor medicale sau a altor bolnavi). Reamintim că SJU Alba Iulia este o unitate medicală non-COVID-19, ceea ce înseamnă că pacienții internați (cu excepția celor din secțiile de boli infecțioase și ATI-COVID-19), nu sunt confirmați cu noul coronavirus. Astfel, pacienții care au probleme cu vederea nu riscă să se îmbolnăvească de COVID-19.

Operația nu este deloc dureroasă și se realizează cu anestezie locală și internare de zi. Pacienții nu sunt obligați să rămână peste noapte, însă au posibilitatea să opteze pentru internare. De regulă, rămân peste noapte pacienții care locuiesc în zone mai îndepărtate (având în vedere că majoritatea sunt vârstnici) și pleacă a doua zi după consultația medicală. Operația nu durează mult, iar timpul variază în funcție de complexitatea cazului, vechimea afecțiunii și de alte comorbidități oculare și generale. Este efectuată de către un medic cu specializare în chirurgie oftalmologică.

Pentru prevenirea din timp a afecțiunilor oculare este important ca toți oamenii, trecuți de vârsta de 40 de ani, să efectueze un consult oftalmologic cel puțin o dată la doi ani. Vederea încețoșată (neclară) este unul dintre primele simptome ale cataractei.

Persoanele care au suspiciuni privind existența vreunei afecțiuni oculare au posibilitatea să se programeze la o consultație, la Policlinica SJU Alba Iulia, situată pe strada Mușețelului, nr. 2. Planificările se fac la nr. de telefon 0766 373 624, de luni până vineri, între orele 13.00 – 15.00.

Medicul oftalmolog este singurul în măsură să se pronunțe cu privire la conduita, diagnosticul, tratamentul medical și eventual, necesitatea unei intervenții chirurgicale pentru pacient. La policlinică, pacientul va primi toate indicațiile viitoare privind pregătirea unei eventuale operații sau pentru însănătoșirea ochilor (prin alte mijloace).

În cadrul compartimentului de oftalmologie profesează trei medici specialiști (toți cu grad profesional – primar), după cum urmează: dr. Susan Mihaela – coordonator compartiment, dr. Lazăr Violeta și dr. Morușcă Silvestru.

În cadrul compartimentului de oftalmologie, dotat cu aparatură performantă și variată, se tratează o gamă largă de afecțiuni ale vederii, medicale și chirurgicale, între care amintim și infecții și inflamații oculare, vicii de refracție, boli vasculare retiniene, glaucom, degenerescență maculară legată de vârsta (DMLV), boli ale nervului optic și unele traumatisme oculare (contuzii, plăgi de pol anterior și anexe, corpi străini corneeni, arsuri oculare).

Compartimentul de oftalmologie dispune de 14 paturi, o sală de mese pentru pacienți, o sală de tratament, o sală de consultații cu aparatură specifică afecțiunilor oftalmologice și o sală la nivelul blocului operator pentru intervenții chirurgicale oftalmologice. În total sunt patru saloane, două cu câte cinci paturi, iar alte două (rezerve) cu câte două paturi.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24045 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*