Încă nu e prea târziu să scriu despre aceste mici creaturi. A mea nu s-a „transformat”, deocamdată, într-un “omuloi” și cred că mai are mult până la momentul acela. La ora la care scriu, doarme liniștită lângă mami. E la fel de bucuroasă de acest lucru ca atunci când e lângă tati și ne uitam, AMÂNDOI, la desene animate. Da, AMÂNDOI. Pentru că atunci când se uită singură nu are nici un farmec. “Ce faci? Nu te uiți? Ieși de pe telefon, uită-te și tu și râzi împreună cu mine!” Râsul meu o bucură mai mult decât maimuțărelile din film. Ce simplu de făcut și totuși atât de greu la unii…omulețul de lângă tine are nevoie DOAR de zâmbetul tău, nimic nu îl bucură mai mult decât bucuria ta. Doamne, ce forțe, ce lumini pot să iasă din copiii ăștia pe care îi creștem…Asta nu este o poveste de parenting, o rețetă despre cum să crești frumos o minune care ți s-a dat! Este o realitate pe care daca o percepi, multe minuni și vise se pot înfăptui pe viitor. Nu pot să spun că am citit multe cărți de parenting până acum dar ceea ce știu este că atunci când începi să îți simți odrasla atunci e sigur că ai de prins un tren pe care ar fi bine să nu îl ratezi. Vestea buna este că poți să prinzi trenul din mai multe stații. Eu nu pot să zic că l-am prins din prima, am pierdut startul, uneori am sărit din el pentru că am avut momente când l-am vazut și, din varii motive, (inutile, zic eu, uitându-mă în urma) l-am pierdut pe argumente de oameni mari și serioși, gen: “am puțin de lucru” (câteva ore în care te-am ignorat complet și mi-am vazut de: “calculele mele de oameni mari” ori “trebuie să rezolvăm nu știu ce problemă complicată și nu am timp să ieșim cu bicicletele”.)
L-am pierdut și nici măcar nu am conștientizat asta. Dar omulețul de lângă mine, fără să insiste, a făcut cumva și, cu privirea lui sau cu un singur cuvânt sau gest, a tras de semnalul de alarmă și a oprit trenul, în regim de urgență, ca să pot să urc și eu în el. Și a fost bineeeee! Ne-am distrat, am cântat, ne-am prostit, am glumit, ne-am strâmbat până am ajuns să fim cei mai buni prieteni, călători care au pornit, împreună, într-o aventură. Mi se spune: “tu știi să te cobori la mintea lor”. Hmmm…cred că piticania asta de lângă mine a știut să se coboare ea la mine, să mă prindă de mână și să mă arunce în trenulețul ei. Cu sufletul ăsta mare, mai mare decât al meu, asta-i sigur, cu glumele ei mai bune decât orice stand-up comedy, cu iubire împărtășită fără nici un interes, decât acela de a mă vedea fericit.
Oare câți copii fac asta? Eu zic că toți fac asta. Sunt ca niște picături chinezești care își fac treaba și cer iubire până când te trezesc. Și, dacă nu te-ai trezit încă, fă-o odată! Sper ca ceea ce am scris eu aici te-a atins puțin. Trezește-te până nu e prea tărziu. Omulețul de lângă tine așteaptă iubirea ta. Nu ai timp de supărări, de probleme, asta e “problema” ta principală. Cu răbdare, cu iubire, asta e una din șansele tale de a fi fericit și de a-i face pe ceilalți din jurul tău fericiți. Hai, că nu e greu, uită-te puțin în jos. Cineva, acolo, la picioarele tale, te iubește.
Aceste gânduri v-au fost oferite de Andrei Dineț și Aristocrat Boutique www.aristocratboutique.ro
facebook: Aristocrat Boutique Alba Iulia
Fii primul care comentează