Ocna-Mureş, „oraşul prăbuşirilor”

Nu a fost suficient dezastrul cauzat de ploile torenţiale din anul 2010, pentru ca, apoi, să se abată asupra oraşului în care m-am născut, Ocna-Mureş, alte două dezastre: prăbuşirea magazinului Plus în hăul unei vechi mine de sare, formându-se un crater uriaş, şi cucerirea oraşului de către mafia portocalie, votată de o specie de oameni unică în ţară, denumită bangăi.

Dacă până mai ieri, ocnamureşenii, uiorenii, ciunganii, cisteienii şi micojlăcanii erau denumiţi şuvagăi, de la ungurescul sóvágó(tăietori de sare), începând cu data de 11 iunie 2012, ei pot fi denumiţi bangăi.

Se pare că populaţia romă din oraş, aşa-zişii bangăi, a făcut diferenţa la votul din 10 iunie 2012, ea fiind majoritară în oraş şi în localităţile aparţinătoare, Uioara de Sus, Uioara de Jos(Ciunga), Cisteiul de Mureş, Micojlaca şi Războieni.

PDL, specializat în minorităţi, pungi, zahăr, ulei şi găleţi, a ştiut exact unde să insiste pentru a pune mâna pe frâiele oraşului. Un oraş străvechi, cu exploatare de sare de pe vremea romanilor, exploatare distrusă de industrializarea comunistă şi o fabrică de sodă închisă datorită unui management defectuos.

Miza câştigării primăriei oraşului Ocna-Mureş de către PDL rămâne un mister. Putem bănui doar faptul că fostul primar al comunei Noşlac-lansat în politică de Silviu Bianu, cel condamnat la noua ani de închisoare cu executare, după ce a luat mită din poziţia de director AJOFM Alba-, şi-ar fi dorit un refugiu la conducerea oraşului Ocna-Mureş ca urmare a unor presupuse anchete ale DNA.

N-au pus încă mâna pe putere şi consilierii PDL umblă deja prin bietul oraş, ameninţând în dreapta şi în stânga, precum temuţii consilieri sovietici din perioada stalinistă. O încăierare a şi avut loc, între un grup de romi care ar fi votat cu USL şi un fost plutonier major de miliţie, tatăl unui consilier PDL. În fond, consilierii reprezintă un număr de oameni care naşte întotdeauna controverse, unii dintre ei fiind certaţi cu legea, restanţieri la bugetul local, patroni de firme, doctori, etc.

Subiectele campaniei electorale au fost focusate pe închiderea spitalului de către coaliţia PDL-UDMR-UNPR şi redeschiderea lui, prin avizul dat de către noul ministru USL al sănătăţii, demolarea vechilor băi sărate sau intrarea în insolvenţă a primului combinat de sodă din România.

Nimeni n-a vorbit cu hotărâre despre locurile de muncă. În privinţa insolvenţei combinatului, istoricul desfăşurării evenimentelor ne arată că managementul defectuos a dat naştere la un nou cartier de locuinţe de lux, un ziar şi o franciză la o televiziune naţională, toate în municipiul Cluj-Napoca. Acest lucru, în traducere liberă, însemnâd devalizarea fabricii de către şuvagăi şi transferul tehnologiei de producere a substanţelor clorosodice în afara graniţelor de către bangăii indieni, proprietari ai fabricii.

Pe de altă parte, ograda USL nu a fost nici ea ferită de critici dure. Această nouă uniune politică, inedită pentru un oraş pustiit, s-a trezit abia după ce a pierdut alegerile. Consilierii PSD trebuiau să susţină un primar ţărănist(ramura Victor Ciorbea-adevăratul PNŢCD) devenit peste noapte candidat PNL. Organizaţia PNL este condusă de un general în rezervă, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Alba şi vice-primar până la data de 10 iunie 2012. Am putea spune că, doar organizaţia PNL a fost mai bine organizată, însă sub comanda generalului n-au stat mai mulţi simpatizanţi decât sub cei ai preşedintelui PSD Ocna-Mureş. În degringolada renăscută din vechile orgolii locale şi în faţa unui PDL organizat la nivel de hoarda tătărască, USL Ocna-Mureş a ajuns să-şi facă o campanie ineficientă, fără să reuşească să transmită mesajele clare către populaţie ale fostului primar, care, a reuşit cu adevărat să menţină un echilibru financiar şi moral în oraşul de pe Mureş.

Hoarda a lovit în plină noapte un adversar pe care l-a studiat din timp şi în casa căruia avea deja stabilite punctele de diversiune şi atac.

De la nivel judeţean, campania a fost susţinută suficient prin prezenţele repetate ale lui Victor Ciorbea şi Teodor Atanasiu. Consilierii de imagine ai noului prefect de Alba şi ai candidatului la preşedenţia consiliului judeţean Alba, Teodor Atanasiu,  responsabili cu campania din Ocna-Mureş, n-au avut nicio eficienţă.

Una peste alta, preşedinţii de organizaţii locale ai PSD şi PNL Ocna-Mureş, trebuie să-şi asume înfrângerea şi să demisioneze de îndată. De asemenea, consilierii veniţi de la judeţ pe post de coordonatori ai campaniei din Ocna-Mureş, trebuie schimbaţi imediat.

Altfel, campania pentru alegerile generale din toamnă va fi compromisă în totalitate.

Antoniu Poienaru

http://antoniupoienaru.finantare.ro/

продвижениекак взломать вай фай сеть на андроиде

Despre Redacția ProAlba 37581 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*