Oameni din PLUS – Sergiu Nicolae Vârtei – Membru BJ PLUS Alba – Departament Politici Publice

Sergiu Vârtei – membru în Biroul Județean al PLUS Alba: „Politicile publice vizează deciziile pe care autoritățile centrale sau locale, le adoptă ca răspuns la problemele oamenilor”.

Ne dorim ca în România să putem trăi normal, legile să fie respectate, oamenii să își dorească să se implice. România trebuie să se bazeze pe celula de bază, care este reprezentată de comunitatea locală, iar PLUS este organizat astfel, este singurul partid organizat în comunități locale formate din 7-8000 de membri.

La alegerile europarlamentare, Alianța electorală dintre PLUS și USR a obținut un scor istoric de 22,36%, adică peste 2 milioane de voturi, iar peste 200.000 de oameni au semnat deja pentru susținerea candidaturii lui Dan Barna, la președinție. Alături de el, președintele PLUS, Dacian Cioloș este propunerea noastră pentru guvernarea acestei țări, care merită mai mult.  La nivel local, PLUS adună oameni de valoare, profesioniști, oameni care doresc să se implice și pot aduce plus valoare acestei construcții politice, născute din nevoia de schimbare.

Sergiu Nicolae Vârtei-CV este de la finalul lunii iulie, membru în conducerea PLUS Alba și este responsabil pe departamentul de politici publice. Sergiu are 35 de ani, este căsătorit, are doi copii, este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș – Bolyai din Cluj Napoca și al programului de master Instituții de Drept Privat din cadrul Facultății de Drept a Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. După terminarea studiilor a abolvit examenul de intrare în profesia de avocat, având o vechime neîntreruptă de peste 10 ani în aceasta profesie. Este specializat în Drept Administrativ și Fiscal, Drept Comercial, Drept Bancar, Drept Penal – infracțiuni economice, având o experiență profesională și personală în domeniul societăților comerciale. Este o persoană care pune foarte mare preț pe calitatea serviciilor, pe care le prestează clienților societății civile de avocați în care este partener fondator, și pe respectarea și promovarea deontologiei profesionale.

Sergiu Vârtei a realizat acte de voluntariat în cadrul RO100, platformă creată de Dacian Cioloș, prin intermediul căreia s-au derulat o serie de evenimente și proiecte pentru dezvoltarea comunității. În prezent activează ca voluntar în cadrul Clubului Lions Alba Iulia, club care face parte din asociația internațională Lions care are ca scop crearea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie.

De asemenea, a fost delegatul Alianței 2020 USR PLUS în Biroul Electoral Județean Alba la alegerile europarlamentare din 26.05.2019. Din această postură a contribuit la organizarea scrutinului electoral în Județul Alba, precum și la asigurarea aplicării unitare și respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri de către toate autorităţile, instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în materie electorală din cadrul circumscripţiei.

 

  “Mă consider tânăr, dar mă consider responsabil. Responsabil pentru familia mea, pentru profesia mea, pentru deciziile zilnice, dar și pentru comunitatea mea și pentru țara mea. Consider că orice persoană are o experiență și o expertiză, astfel încât să aducă un plus societății, comunității și chiar în politică și în administrație. De aici a pornit și pasul meu spre implicarea în politică și în această construcție numită PLUS”, spune Sergiu Vârtei.

Filiala Județeană PLUS Alba s-a format la finalul lunii iulie, iar la conducerea acesteia a fost ales ca președinte, colegul nostru, Mihail David – CV împreună cu un Birou Județean format din 8 persoane. PLUS are la nivel județean și o organizație de tineret, numită Generația PLUS Alba, condusă de un Birou Județean format din 4 persoane şi de coordonatorul judeţean, Alexandra Burz – CV.

Pentru înscrierea în PLUS Alba, te invităm să completezi online adeziunea la https://www.ro.plus/adeziune. Și indiferent dacă  vrei să devii membru PLUS sau parte din Platforma România 100, ne poți vizita și la sediul PLUS Alba, în Alba Iulia, pe str. Trandafirilor 16, în fiecare zi de joi, de la ora 19.00.

Te așteptăm să reconstruim România, Împreună.

Echipa PLUS Alba

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19812 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*