O fetiță de 10 ani a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

La data de 5 septembrie 2018, în jurul orei 19.10, poliţiştii din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe DN 67 C, pe raza localităţii Laz.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Unirea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Săsciori – Şugag, nu a acordat prioritate de trecere unei minore în vârstă de 10 ani, ce traversa drumul pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. În urma accidentului, minora a suferit leziuni la un picior şi a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22937 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*