O fată de 16 din Alba Iulia a fost sechestrată și bătută de fostul ei prieten. Oamenii legii fac cercetări în acest caz

bataieO femeie a apelat joi, 3 septembrie, la ora 16.00 numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă şi a solicitat ajutorul forţelor de ordine deoarece, când a ajuns acasă de la serviciu, fiica în vârstă de 16 ani i-a relatat că a fost victima unor agresiuni. La domiciliul femeii s-a deplasat de urgenţă un echipaj de jandarmerie care a constatat că în jurul orei 10.00, în timp ce se afla în faţa porţii gospodăriei, minora a fost interpelată de un cunoscut, urcată cu forţa într-un autoturism şi dusă la domiciliul acestuia. Fata a relatat că acolo, prietenul, cu 9 ani mai mare, a lovit-o în repetate rânduri, încercând astfel să o convingă să accepte să reia o relaţie de prietenie pe care cei doi ar fi avut-o în trecut. După aproximativ 2 ore minora a fost lăsată să plece, iar aceasta a fugit acasă şi si-a aşteptat mama pentru a o sfătui ce să facă în continuare. Agresorul a fost identificat ca fiind T.S.D., de 25 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia şi, în conformitate cu normele de procedură penală, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la existenţa unor infracţiuni (lovire şi alte violenţe, art. 194 C.P. şi lipsire de libertate în mod ilegal, art. 205 C.P.) a fost întocmit un proces verbal de constatare a celor întâmplate. Cercetările în cauză urmează a fi continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20006 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*