„Născuţi pentru tenis” (și) la Alba Iulia

tenisFederaţia Română de Tenis împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei vor pune în aplicare, în perioada 10 mai – 25 august (data limită de înscriere pentru cluburi – 15 mai), primul proiect finanţat de promovare şi atragere a copiilor către tenis.  Prima parte a proiectului, care se intitulează ”Născuţi pentru Tenis”, se va desfăşura în următoarele oraşe: Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Iaşi, Braşov, Craiova, Cluj Napoca, Timişoara, Sibiu, Arad, Târgu Mureş, Baia Mare şi Alba Iulia.
Proiectul, care se adresează copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani, va avea loc în 60 de şcoli la orele de educaţie fizică, cu sprijinul a aproximativ 40 de cluburi. Această iniţiativă are ca obiectiv selectarea a minimum 400 de copii pentru tenisul de performanţă. Finanţarea cluburilor va consta în terenuri de minitenis, rachete, mingi de burete, materiale promoţionale pentru şcoli și copii (bannere, insigne, afişe, flyere), plata antrenorilor pentru orele petrecute în şcoli şi plata pentru primele patru săptămâni de pregătire organizată a copiilor care participă. “De asemenea, avem în curs de perfectare şi alte proiecte de sprijinire a tenisului”, a explicat preşedintele FR Tenis, George Cosac, cel care s-a aflat la baza reuşitei acestui proiect.  Cluburile doritoare să participe la acest proiect sunt rugate să trimită cereri pe adresa Federaţiei Române de Tenis.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*