Municipiul Sebeș va aplica proiecte în cadrul mecanismului de redresare și reziliență

Primăria Municipiului Sebeș va folosi, în perioada următoare, posibilitățile de finanțare deschise de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 155 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

Este vorba de elaborarea unor fișe de proiect prin care vor fi solicitate fonduri europene nerambursabile pentru plata elaborării documentațiilor tehnico-economice aferente unor mari proiecte ale Sebeșului:

  • ”Modernizare străzi: Lucian Blaga, Mihai Viteazu, 9 Mai, Mioritei, 24 Ianuarie, Piața Primăriei, Piața Libertății, Municipiul Sebeș” – proiect de reabilitare a zonei centrale a municipiului, care include activități de mobilitate, prin activități de reabilitare rețea stradală și reabilitare infrastructură pietonală;
  • Proiect de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale și dotarea cu echipamente de laborator pentru toate formele de învățământ, inclusiv învățământul tehnic și învățământul dual;
  • Proiect integrat de mobilitate urbană – care va include măsuri legate de modernizarea transportului public și de încurajarea mijloacelor alternative și ecologice de deplasare.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22949 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*