Municipiul Sebeș. Prezentare și scurt istoric. Ce trebuie să știți despre unul dintre cele mai importante orașe din județul Alba

Municipiul Sebeş este unul dintre cele mai importante oraşe din judeţul Alba datoritǎ dezvoltǎrii economice pe care o cunoaşte, mai ales în ultimul deceniu, fiind avantajat şi de poziţia sa geograficǎ. Situat în partea centralǎ a judeţului Alba, în sud-vestul Transilvaniei, Sebeşul se aflǎ la intersecţia celor 2 drumuri europene E 68 (Deva- Sibiu-Brasov) şi E 81 (Cluj- Sibiu- Pitesti). Distanţa dintre Sebeş si importantele oraşe din inima Transilvaniei este relativ micǎ: Alba Iulia la 15 km, Deva la 63 km, Sibiu la 55 km şi Cluj la 75 km, ultimele douǎ beneficiind şi de un aeroport internaţional, lucru care constituie un adevǎrat avantaj în dezoltarea regiunii.

Nenumărate posibilități de recreere, indiferent de anotimp

Localitatea se situeaza la 45°57′ latitudine nordicǎ şi 23°34′ longitudine esticǎ, în zona de influenţǎ a muntelui şi la limita de separare a altor doua unitati naturale distincte: Podisul Secaşelor spre est şi culoarul Mureşului spre vest. În sud, Sebeşul se învecineazǎ cu Munţii Şurianu, cunoscuţi şi ca Munţii Sebesului (Vârful lui Patru- 2.130 m; Vârful Surianu- 2.061 m). Datoritǎ reliefului şi peisajelor de poveste pe care le oferǎ împrejurimile, turiştilor li se oferǎ nenumǎrate posibilitǎţi de recreere, de la drumeţiile de primǎvara pânǎ toamna, pânǎ la sporturile de iarnǎ mult aşteptate de împǎtimiţii schiurilor şi saniei. Temperatura medie anualǎ la Sebeş este de 9,3ºC.

Un municipiu care atrage tot mai mulți tineri

Sebeşul numara circa 32 000 de locuitori, situându-se printre oraşele care, de la an la an, atrag tot mai mulţi tineri dornici sǎ se se stabileascǎ aici datoritǎ nivelului de trai pe care oraşul îl oferǎ şi a posibilitǎţilor de dezvoltare în carierǎ oferite de firmele de talie mondialǎ care au investit în micul oraş de la poalele munţilor Şurianu. Majoritatea locuitorilor sunt români (83,01%), cu o minoritate de 4,09% pe care o constituie rromii. Alǎturi de ortodocşi, la Sebeş îsi mai practicǎ confesiunea şi romano-catolici, greco-catolici, evanghelici reprezentaţi de saşii care au mai rǎmas în una dintre cele şapte cetǎţi ale Transilvaniei, penticostali şi reformaţi chiar dacǎ cei din urmǎ nu într-un procent aşa de mare.

Stema Municipiului Sebeș

În toate reprezentările heraldice, elementul principal al stemei Sebeșului este leul. Cea mai veche variantă a acesteia, cunoscută pană în prezent, este cea redată pe o consolă a altarului bisericii evanghelice și poate f i datată în deceniul al treilea al secolului al XVI-lea. Cronologic, este urmată de o reprezentare în basorelief situată pe latura de est a Casei Clopotarului, ce dateaza din anul 1 71 6. 0 altă stemă este cea din anul 1 765, ce a fost amplasată inițial pe vechea clădire a primăriei, păstrată în prezent în colecțiile muzeului din Sebeș. Pe fațada principală a noului sediu al primariei a fost montat un blazon executat din ciment în primul deceniu al secolului XX, ce a fost înlăturat în timpul regimului comunist, pastrat ș i el î n muzeul nostru. În Monitorul Oficial nr. 279 din 3 decembrie 1 934 a f ost publicată, devenind astfel oficială, o variantă a stemei medievale ce avea ca punct central leul rampant redat pe un scut asimetric, trimbrat de o coroana murala cu trei turnuri. Ultima stema a municipiului Sebeș a fost adoptata în anul 2005 (vezi foto), după publicarea în Monitorul Oficial nr. 1 369/ 2005. Ea se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite de culoare roș ie, pe care se află un leu rampant încoronat de culoare aurie. Scutul este timbrat cu o coroană murală argintie cu 5 turnuri, simbol al rangului de municipiu.

Scurt istoric al orașului 

Potrivit tradiţiei orale săsești, anul 1150 reprezintă momentul „fondării” localităţii. Cu toate acestea, primul document scris care face referire indirect la aceasta, este Diploma Andreeană, din 1224, în care este amintită o „ţară a Sebeşului” – terra Siculorum terrae Sebus – a cărei denumire putea deriva de la localitatea Sebeş, fondată de coloniştii germani.

Dar, prima menţiune documentară sigură a localităţii datează din anul 1245 când, în contextul invaziei mongole din anul 1241, este amintit şi Sebeşul, cu numele Malembach, într-un document emis de papa Inocentiu al IV-lea, la Lugdunum (Lyon). În secolul al XIII-lea au luat fiinţă Scaunele săseşti, ca forme de organizare politico-administrative, iar din secolul al XIV-lea datează şi primele menţiuni documentare ale acestora.

În anul 1303 a fost amintit într-un document Scaunul Sebeşului, la un an după atestarea primului scaun săsesc, cel a Sibiului. Capitlul Sebeşului a rămas, din punct de vedere administrativ, în afara prepoziturii sibiene, fiind subordonat Episcopiei din Alba Iulia, cu care a intrat în conflict, în câteva rânduri (1277 şi 1308).

De-a lungul secolului al XIV-lea, Sebeşul cunoaşte o dezvoltare economică spectaculoasă, mai accentuată în doua jumătate a intervalului. În anul 1341, localitatea dobândise deja statutul de oraş, fiind amintită într-un document cu atributul civitas. Nivelul ridicat de dezvoltare atins acum este vizibil în toate sectoarele vieţii. Oraşul a dobândit mai multe privilegii, între care erau cele care îi permiteau: vămuirea şi ţinerea unui târg săptămânal. În anul 1352 a fost amintit într-un document şi un profesor – Magister Johannes Scolasticus de Sebus – care îşi desfăşura activitatea aici, probabil în cadrul şcolii organizate pe lângă mănăstirea dominicană, înfiinţată în anul 1322, în urma deciziei capitlului general al ordinului. Prosperitatea oraşului din această perioadă conduce la ridicarea unor edificii pe măsură, ca dimensiuni şi bogăţia decoraţiei arhitecturale, un exemplu concludent fiind corul gotic, ridicat între 1360 şi 1382 la extremitatea estică a bazilicii romanice, ca o primă etapă dintr-un plan ambiţios de înlocuire a vechii biserici cu una nouă, de tip hală, realizată în maniera goticului târziu de influenţă vest-europeană.

Dezvoltarea economică o oraşului a fost favorizată, între altele, şi de dispunere sa la intersecţia a două importante drumuri care uneau Sibiul, Clujul şi Orăştia, ceea ce a avantajat, în special, activităţile comerciale. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, aici se derula şi o prosperă activitate meşteşugărească, fapt demonstrat de documentul din anul 1376, prin care se înnoiau statutele breslelor din oraşele Sibiu, Sighişoara, Orăştie şi Sebeş. Au fost menţionate acum 19 bresle cu 25 de branşe.

În anul 1387, oraşul a obţinut privilegiul de a se înconjura cu ziduri de apărare din piatră, iar lucrările de construcţie a fortificaţiei au început imediat, ducând la suspendarea activităţii şantierului bisericii. Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, dezvoltarea economică a Sebeşului a continuat într-un ritm mai lent, iar la începutul celui următor şi-a pierdut statutul de oraş, fiind amintit în documente ca târg (oppidum). Această situaţie a fost determinată, într-o primă fază de donarea oraşului ca recompensă fraţilor Mihai şi Solomon de Sighişoara, de către regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), după bătălia de la Nicopole (1396).

Declinul s-a accentuat în secolul al XV-lea şi ca o consecinţă a acţiunii unor factori economici cu care Sebeşul nu a putut ţine pasul, iar după cucerirea sa de către turci, în anul 1438 nu a reuşit să mai depăşească modesta condiţie de târg.

Începând cu anul 1465, localitatea şi-a pierdut din nou libertăţile, atunci când regele Matia Corvin a dăruit l-a dăruit fraţilor Andrei şi Ioan Pongratz, ca răsplată pentru meritele lor în luptele cu turcii. Oraşul a avut din nou de suferit şi s-a răscumpărat, după mai bine de un deceniu, doar cu ajutorul celorlalte scaune săseşti.

În secolul al XVI-lea declinul oraşului a continuat, Sebeşul neputând ţine pasul, din punct de vedere economic şi instituţional, cu oraşe importante ca Sibiul sau Braşovul, care acum au înregistrat o dezvoltare temeinică.

Totuşi, activităţile meşteşugăreşti nu au fost abandonate. Au fost amintite în documente breslele blănarilor, cizmarilor şi pielarilor. Populaţia oraşului a continuat să scadă, ajungând în anul 1550 la doar 900 de locuitori. În anul 1531 este amintită, într-un document, suburbia românească. În acesta Ioan Zápolya le mulţumea saşilor din oraş şi românilor din suburbie pentru sprijinul acordat împotriva lui Ferdinand de Habsburg.

Declinul economic şi demografic al Sebeşului a continuat şi în secolul al XVII-lea, în ciuda faptului că principele Gheorghe Rákóczy II a reînnoit în anul 1651 privilegiile oraşului. În 1661 fortificaţia oraşului şi-a arătat din nou limitele, oraşul fiind cucerit şi devastat de către turci. Localitatea s-a refăcut cu mare greutate.

În secolul al XVIII-lea, situaţia pare să se stabilizeze. Din conscripţia realizată în anul 1703, aflăm că Sebeşul avea 1933 de locuitori, incluzându-i şi pe cei 956 de români din suburbii. După evenimentele violente ce au avut loc la începutul secolului, în timpul răscoalei curuţilor, Sebeşul a cunoscut o lungă perioadă de calm care a contribuit, parţial, la ameliorarea situaţiei economice şi demografice a oraşului, însă sub posibilităţile sale reale.

După epidemia de ciumă din 1738-1739, în urma căreia au murit 227 de oameni, oraşul a ajuns în situaţia de a avea puţini contribuabili şi a nu mai putea să plătească dările ce-i reveneau. Şi din acest motiv s-a hotărât atragerea unor emigranţi, care, în această perioadă, soseau în Transilvania, din vestul şi sud-vestul Germaniei. În consecinţă, până în 1749, s-au stabilit la Sebeş mai multe grupuri de colonişti, în total 583 de suflete, majoritatea venind din comitatul de marcă Baden-Durlach, iar în 1770, în apropierea lor, a fost aşezat un alt grup, ce număra 176 de persoane, veniţi din Hanau.

După ce, în anul 1873, breslele şi-au încetat activitatea şi românii au putut practica meserii pe care până atunci le-au fost prohibite. În acest context, în 1878 s-a încercat constituirea la Sebeş a unei reuniuni a meseriaşilor şi comercianţilor români, iar în anul 1893 s-a constituit Reuniunea „Andreiana” pentru meserii şi industrie, urmată în 1898 de Reuniunea „Andreiana” pentru meserii şi comerciu. S-au înfiinţat noi manufacturi ca: pânzăria Baumann, fabrica de piele Dahinten (1843), fabrica de hârtie de la Petreşti (1852) etc.

În anul 1849, după o lungă perioadă de acalmie, fortificaţia oraşului a avut din nou de suferit în timpul confruntărilor dintre avangarda armatei generalului Bem, care îşi avea cartierul general a Sebeş şi garnizoana oraşului Alba Iulia.

În primele decenii ale secolului XX, oraşul Sebeş a cunoscut o nouă perioadă de relativă prosperitate. Acum localitatea a fost înzestrată cu o serie de obiective edilitare şi industriale moderne. Între 1905 şi 1906, a fost construită uzina electrică. Dar cele mai multe realizări edilitar-urbanistice au avut loc în timpul mandatelor primarului Johann Schöpp (1907-1918), când au fost construite: noua primărie, poşta, baia comunală, cazarma, spitalul și Casa Pădurilor.

Mai multe detalii despre orașele înfrățite cu municipiul Sebeș, unitățile de învățământ din municipiu, monumentele istorice și alte informații legate de cultura și religia așezării, puteți găsi pe site-ul www.primăriasebeș.ro, la secțiunea ORAȘUL SEBEȘ

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16846 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*