Municipiul Sebeș anunță derularea campaniei de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare către persoanele defavorizate, marginalizate sau aflate în situații de vulnerabilitate

Pachetele cu ajutoare alimentare vor fi distribuite zilnic, de luni până joi, în intervalul orar 09:00 – 16:30 și vineri, în intervalul 09:00 – 14:00, la sediul Direcției de Asistență Socială din Aleea Lac, numărul 12.

Pentru acest an, programul va avea un număr de 376 beneficiari, persoane încadrate în următoarele forme de asistență socială:

-persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția primarului, dreptul la un venit minim garantat, conform Legii număr 416 / 2001, privind venitul minim garantat;

-familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii număr 277 / 2010, privind alocația pentru susținerea familiei (titularii și membrii familiilor acestora).

În cazul în care va rezulta un excedent de pachete, acestea vor fi distribuite spre persoanele / familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (handicap grav și accentuat, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private), persoane care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau care locuiesc în așezări informale.

Pachetele cu ajutoare alimentare sunt distribuite prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD), program implementat de Municipiul Sebeș, prin Direcția de Asistență Socială Sebeș.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*