Municipiul Sebeș: Anunț public privind declanșarea procedurii de atribuire a unui număr de 13 autorizații taxi

Primăria Municipiului Sebeş anunţă declanşarea procedurii de atribuire a unui număr de 13 autorizaţii taxi, respectiv autorizaţiile taxi cu numărul 19, 21, 43, 69, 73, 78, 81, 82, 83, 85, 86, 88, 90. Pentru procedura de atribuire, pot participa transportatorii autorizaţi pentru transportul de persoane în regim de taxi din municipiul Sebeş, în conformitate cu prevederile H. C. L. număr 148/2020.
Depunerea cererilor de participare, însoţite de documentaţia necesară, se poate realiza până la data de 04.09.2020, ora 12:00, la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, Piața Primăriei, numărul 1.
Documente necesare:
a) cerere de participare la procedura de atribuire;
b) declaraţia pe propria răspundere referitoare la deţinerea unei autorizaţii de transport valabile, la care se atașează o copie a autorizaţiei;
c) declaraţie pe propria răspundere privitoare la deţinerea sau posibilitatea deţinerii, în termen de maximum 6 luni de la data declaraţiei, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a unui autovehicul de culoare albă, mai nou de 5 ani, care urmează a fi utilizat pentru transportul de persoane în regim de taxi; în cazul deţinerii autovehiculului, transportatorul va depune copia cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare a acestuia;
d) declaraţia pe propria răspundere, cu precizarea punctajelor aferente criteriilor de departajare pentru fiecare autovehicul;
e) scrisoare de garanţie sau dovada achitării garanției, în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziționat fiecare autovehicul, pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculele necesare la data depunerii declaraţiei prevăzute la litera d).
Criteriile de departajare şi modul de acordare a punctajului sunt prevăzute în Anexa număr 23 a Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi pe raza Municipiului Sebeş.
Documentaţia de participare la procedură, depusă în termen, trebuie să fie completă şi conformă, depusă în plic închis, ataşată cererii. Nerespectarea acestor cerinţe atrage respingerea cererii şi, implicit, imposibilitatea participării la procedura de atribuire.
Procedura de atribuire se derulează după următorul calendar:
-04.09.2020 – data limită pentru depunerea cererilor de participare la procedură;
-11.09.2020 – data anunţării rezultatelor procedurii şi a punctajelor obţinute din îndeplinirea criteriilor de departajare pentru fiecare autovehicul;
-18.09.2020, ora 12:00 – data până la care pot fi depuse contestaţiile legate de rezultatele anunţate;
-25.09.2020 – data până la care vor fi rezolvate contestaţiile şi publicate rezultatele finale;
-30.09.2020 – data de la care, după depunerea documentaţiei necesare, poate fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi.
Formularele necesare şi informaţii suplimentare se pot obţine la Autoritatea de Autorizare în Transport, de la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, din Parcul Arini, numărul 1.
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22023 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*