Misterioasa dispariție a gentilomului de țară

Mircea Trifu

petronela rotarCarevasăzică mă împiedicasem de tipul ăsta mișto. Too good to be true style. Eu, cam avariată după o pățanie amoroasă care la vremea respectivă îmi păruse halucinantă, dar asta doar pentru că uitasem cît umor negru are Dumnezeu, de zici că e Woody Allen. Așa că nu îmi dădea inima ghes, dar tot am acceptat să ies cu el.

Și cu cît ieșeam, cu atît mă minunam: Doamne, ce băiat! Eu de ce nu sunt disponibilă emoțional? De ce sufăr după un neterminat cînd uite, aici, la masă, băiatul ăsta ce bine finisat e? Singur. Frumușel. Genul foarte sportiv, dacă îl dezbraci îl poţi folosi drept planșă la ora de anatomie umană, lecţia sistemul muscular. Trăitor la țară, iubitor și proprietar de fînețe. Dulgher și tractorist amator, dar sensibil ca o fată mare. Citit în cap. Plin de proiecte care mai de care mai cool. Pe pîrtie – un zeu. Plin de energie, așa, pe măsura mea, că ăla de dinainte avea o problemă de ritm. De altfel, se zvonea că, atunci cînd nu cosea, tăia lemne, alerga sau pedala, ar fi vînat bosoni Higgs cu mîna goală. Gentleman pînă la detaliu, genul care îți deschide portiera de fiecare dată și se ridică în picioare la masă cînd te duci la toaletă. Nu venea o dată la vreo întîlnire fără să îmi aducă ceva, ba niște polen crud de la apicultorii de la el din sat, ba dulceață bio. Se uita la mine ca la steaua care-a răsărit. Niciun gest în plus. De-să-vîr-șit! Îl bănuiam că o are mică sau așa ceva, trebuia să fie ceva în neregulă cu el!

Cînd am căzut bolnavă la pat, gentlemanul de la sat a bătut 300 de kilometri zilnic să îmi aducă mîncare caldă și medicamente, a stat pe marginea patului și mi-a ținut mîna în mîna lui, m-a sunat și mi-a scris încontinuu să mă întrebe cum sunt, ce mai, eram căzută pe spate și nu de la febră! Nu mai rămînea decît să îl uit pe neterminatul care mă făcuse să sufăr îngrozitor, să mă îndrăgostesc și eu, să ne retragem la țară și să facem 7-8 copii, să repopulăm mediul rural. Așa că iau decizia să trag puţin de mine şi să mă implic. Și mă implic. Oarecum. Se oferă să mă însoțească într-o deplasare de serviciu, accept, petrecem un weekend împreună, îmi cunoaște prietenii, îmi mărturisește că el mă iubește, îmi vorbește despre turele pe care le vom face împreună cînd va veni vara, despre cum vom merge în deltă, la mare, la munte și în Scoția, la castelul prietenului lui scoțian. Și că e rac.

Și ne facem planuri de Sfîntul Vali, că bătea la uşă.

Întorși acasă, în prima zi nu prea mai răspunde la mesaje. Sau la telefon. Îmi spune că nu s-a simțit bine. Cred. Sigur că cred, ce motiv are să mintă? A doua zi, boala pare să se agraveze. Rău. Trebuie că a contactat o tulpină de gripă nou-nouță, care se manifestă agresiv, atacă creierul, mai ales zona memoriei, provocînd uitarea. Pentru că uită să sune, să răspundă la mesaje sau la telefon și să apară la întîlnire. Mai întîi, mă îngrijorez. Să nu fi pățit ceva grav, căci oamenii nu dispar așa, ca în filme. A treia zi, încep să cred că a fost răpit de șerpilienii din a patra dimensiune. Nu rîdeți, se știe că în pădurile întunecoase au loc fenomene stranii și inexplicabile! Da, dar de ce apare online pe facebook și whatsapp? L-or fi luat cu tot cu telefon și se joacă reptilienii ăia mici candy crush saga, în timp ce el se zbate să se salveze? Decid să aștept, să nu mă proțăpesc din prima în gardul moșiei. Dar degeaba, gentlemanul ţăran e mort în păpușoi! Îmi fac procese de conștiință, că sunt eu nasoală și nu am știut a mă purta și am speriat bunătate de sălbăticiune. Distilez întîmplări, citesc conversații, mă enervez, o iau de la capăt. Măi să fie! Îi scriu, cald, măi bosonule, înțeleg să nu vrei să mă mai vezi, dar scrie-mi măcar un sms, că eu nu accept că oamenii dispar așa, fără urmă, de parcă i-ar fi înghițit pămîntul strămoșesc! Nimic. Fir.

Încep investigațiile. Mai întîi să mă asigur că e bine, sănătos, întreg. Aflu că este. Integru corporal, adică. Sănătos, liber și crud, ca orice animal sălbatic. Și că are un sindrom, dispare subit și fără urmă din viața femeilor de care se îndrăgostește. Că nu sunt prima și, cel mai probabil, nu voi fi nici ultima căreia i-a declarat amorul și deschis portiera și din viața căreia s-a resorbit. L-au căutat ele ce l-au căutat, apoi au renunțat, că omul stă departe, unde întoarce uliul 6, e complicat să bați atîta drum și obraz. Oh, dar nu eu! Eu pot accepta orice explicație. Numai lipsa unei explicații nu o pot accepta.

Între timp, însă, venise Sfîntul Vali peste mine. Zi de bilanț. Am adunat, am scăzut, una peste alta, am ieșit pe plus. Mi-a rezultat că toată agitația dispariției inesplicable mă făcuse să uit complet de neterminatul care îmi rupsese inima pe genunchi, ca pe surcele. Eram vindecată! De lumbersexual nu avusesem vreme să mă atașez, așa că, în afară de orgoliul avariat pînă la încarcerare, nu aveam alte daune grave în urma incidentului de dispariţie misterioasă. Hai, maximum niște proiecții șifonate. Mi-am făcut o cruce mare, am zis, mulțam Doamne că mi s-a întîmplat asta acum și nu peste șase luni cînd m-ar fi șocat o întîmplare din asta zona crepusculară de mi-ar fi controlat și verticala și orizontala hăăăt, cine știe ce vreme îndelungată.

Sigur, lucrurile nu aveau cum rămîne așa. Dispărutul în serie trebuia deconspirat. Nu am aflat cine s-a jucat cu el de l-a stricat așa sau dacă e defect din fabricație, însă m-am lămurit pentru totdeauna că nu există bărbați prea buni. Dar cum m-am proțăpit în poartă și am așteptat să fie returnat de extratereștri, cum i-am reclamat dispariția la poliția comunală și primăria din sat… e o altă poveste.

 Petronela Rotar

www.acestblogdenervi.ro

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22500 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*