Misiunea poliţiştilor din judeţul Alba cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina -2013 încheiată cu succes

gainaÎn perioada 20-21 iulie, pe durata manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea tradiţională „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a asigurat un dispozitiv de ordine publică format din 250 de poliţişti (de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea fraudelor), care alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi lucrători din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Alba au acţionat, potrivit competenţelor, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, pe perioada manifestărilor.

Putem spune că eforturile depuse de poliţişti atât în perioada premergătoare cât şi pe durata manifestărilor cultural-artistice, când au fost în permanenţă pregătiţi pentru a acţiona în caz de nevoie, a meritat din plin, ca dovadă că, pe parcursul manifestărilor, nu au fost înregistrate evenimente negative, nu au fost comise infracţiuni şi nu au fost înregistrate stări conflictuale.

La buna desfăşurare a manifestărilor au contribuit şi cetăţenii participanţi care, în general, au respectat sfaturile preventive şi recomandările adresate de poliţişti şi au înţeles că pentru a nu deveni victime sau infractori, este necesară adoptarea unei atitudini civice şi respectarea normelor de convieţuire socială.

Pe parcursul celor două zile, în zona de desfăşurare a manifestărilor, poliţiştii au constatat încălcări ale normelor legale pentru care au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.100 lei, din care 7 la Legea 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor comerciale ilicite şi 3 pentru abateri de la regimul circulaţiei rutiere (2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice) şi au fost confiscate bunuri în valoare de 640 de lei. De asemenea au fost reţinute în vederea suspendării 2 permise de conducere.

Pentru a reduce riscul unui ambuteiaj, care ar fi blocat accesul autovehiculelor, au fost fixate mai multe posturi de control al traficului rutier pe traseele de urcare şi coborâre de pe munte.

Poliţiştii au dirijat traficul rutier şi au îndrumat conducătorii auto pentru a ajunge în siguranţă la locul de destinaţie, oferind ajutor tuturor celor care au avut nevoie.

În vederea reducerii riscului rutier, aproximativ 100 de poliţişti au acţionat pe cele 3 drumuri naţionale, respectiv DN74 (Alba Iulia – Avram Iancu), DN 74A (limită judeţul Hunedoara – Câmpeni) şi DN75 (limită judeţul Cluj – limită judeţul Bihor) şi alte drumuri judeţene.

Prezenţa activă a poliţiştilor rutieri la orele de vârf şi pe principalele artere de circulaţie, a avut ca rezultat neînregistrarea de accidente rutiere cu victime.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22030 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*