Misiune a poliţiştilor din judeţul Alba cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina

Ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorii tradiţionale „Târgul de Fete”, care are loc în comuna  Avram Iancu, pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Alba contribuie, alături de celelalte forţe cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei naţionale, la buna desfăşurare a manifestărilor.Astfel, în perioada 21-22 iulie 2012, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 100 de poliţişti (de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea fraudelor), alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi de lucrători din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Alba, care vor fi prezenţi pe raza comunei Avram Iancu şi pe Muntele Găina, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, pe perioada manifestărilor.

Pentru a fi asigurată desfăşurarea în bune condiţii a manifestărilor organizate cu acest prilej, domnul comisar șef Crișan Laurențiu, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a dispus constituirea, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a unui grup de lucru care să coordoneze misiunea. Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, a oricăror încercări de a se perturba liniştea şi ordinea publică, verificarea şi asigurarea respectării regulilor generale de comerţ, prevenirea şi combaterea oricăror activităţi ilicite şi luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate, încearcă sau comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea şi valorificarea produselor.

 Vor fi luate măsuri pentru descurajarea celor care intentionează să comită acte și fapte de natură a pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viaţa unor persoane şi va fi asigurată securitatea bunurilor depozitate în locurile destinate pentru manifestaţiile cultural – artistice, atât a societăţilor comerciale, cât şi a persoanelor particulare autorizate să efectueze activităţi comerciale. Se va acţiona pentru  menţinerea unui climat de ordine în zonele unde au loc activităţile cultural – artistice, astfel încât acestea să se desfăşoare în mod normal, fără evenimente negative. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona cu efective mărite, pe toate traseele care duc la comuna Avram Iancu şi spre Muntele Găina, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere.

как продвигать сайт в гуглевзлом одноклассников online

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*