Mircea Trifu: „Analizez, împreună cu avocații, afirmațiile mincinoase și denigratoare făcute de Mircea Hava la adresa mea. E posibil să-l dau în judecată.”

mircea trifuAfirmațiile mincinoase și denigratoare la adresa mea, făcute de Mircea Hava, în cadrul unor emisiuni televizate, m-au determinat să iau legătura cu avocații și studiez, foarte serios, varianta de a-l acționa în judecată.  În primă fază, actualul primar a declarat că miros a gunoaie și că umblu printre ele. Cel mai probabil a făcut referire la filmele postate de mine pe facebook în care arătam zonele din oraș pe care primăria le-a lăsat în paragină. Dacă domnia sa consideră că aceste imagini sunt trucate sau sunt filmate acum 10 ani, de exemplu, îi voi prezenta scuze publice. Apoi, Mircea Hava, și acesta este unul dintre lucrurile care m-a durut cel mai tare, a afirmat că aș fi trecut o firmă pe bunica mea. Îi reamintesc faptul că s-a referit la o femeie de 90 de ani care, în viața ei nu a avut și nici nu deține vreo firmă. Dacă poate să dovedească aceste acuzații, de asemenea, îi voi prezenta scuze publice și chiar invit instituțiile abilitate să verifice dacă am săvârșit vreo infracțiune.

Acum câteva zile, paharul s-a umplut, după ce Mircea Hava a declarat că am scris la DNA dar și în alte părți, alături de colegii mei, fără să facă vreo precizare în plus. Îl anunț, atât pe domnia sa, cât și pe albaiulieni, că niciodată nu am făcut, nimănui, vreo plângere la DNA. În final, actualul primar a adus în discuție scenariul în care, dacă eu m-aș întîlni cu niște oameni de afaceri, aceștia ar fi foarte supărați pe mine și că dacă dânsul ar asista la o întâlnire între mine și aceștia, i-ar sfătui să fie cuminți și să nu fie violenți la adresa mea. Nu știu ce a vrut să spună cu acest lucru dar, din punctul meu de vedere, nu cred că este persoana care are în atribuții sau are sub comandă niște afaceriști cărora să le spună ce au de făcut în privința mea. În aceste condiții și având în vedere afirmațiile extrem de grave, am decis să iau legătura cu avocații și nu exclud varianta de a-l acționa în judecată pe actualul primar. Un anunț în acest sens voi face după alegeri. Ceea ce vreau ca albaiulienii să știe este că, pe toată perioada campaniei, am încercat să arăt ineficiența unei administrații și că este dreptul meu de om liber să am opinii. Nu am avut în spate un partid, nu sunt prizonierul vreunui grup de interese și tot ceea ce doresc este ca Alba Iulia să nu mai fie condusă de Mircea Hava. Personal, lui, dar și celorlalți candidați, le doresc multă sănătate și să se gândească la faptul că Alba Iulia are nevoie de o restartare administrativă. Acest lucru este posibil în 5 iunie. Albaiulieni, haideți la vot, să le dăm politicienilor o lecție.

Al dumneavoastră, Mircea Trifu, candidat independent la primăria Alba Iulia

Mircea Marian Trifu-Publicitate electorala

Cod unic de identificare 24160366

La comanda lui Mircea Marian Trifu

Publicat de SC Start Media Center, editor proalba.ro

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17988 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

  1. CONTEAZĂ SPATELE NU SPUSELE DIN CAMPANIA ELECTORALĂ.IN LUPTA PENTRU PĂSTRAREA CIOLANULUI SE MÂRÂIE ȘI SE MUȘCĂ.IN CAMPANIA ELETORALĂ TREBUIA SĂ TE AȘTEPȚI CĂ NU TE LUPȚI CU NIȘTE DOMNIȘOARE.ELECTORATUL ALEGE DAR NU E INTERESAT DE DATUL ÎN JUDECATĂ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*