Mircea Hava: “Ministerul Culturii și Primăria Alba Iulia vor finalizarea Monumentului Marii Uniri până la 1 decembrie” (foto)

„Mereu am fost de părere că o plimbare lămuritoare la fața locului va fi mai eficientă decât un munte de hârtii plimbate, cu anii, prin diverse birouri și comisii. Ministrul Culturii a fost oaspetele nostru. A venit, a văzut, sper că s-a convins si, cel mai mult, sper că ne va susține să facem ceea ce trebuie facut. Alba Iulia e astăzi zonă liberă de declarații, iar această întâlnire ar trebui să ne scoată pe toți din subsolul indeciziei. România s-a născut prin voință, iar pentru a celebra asta trebuie să adaugăm azi și chibzuință. Așteptăm rezultatul negocierilor dintre Ministerul Culturii și sculptorul Buculei. M-aștept ca pe de o parte să conteze mai mult mândria decât răsplata, iar pe cealaltă România mai mult decât politica. Decizia, lipsită de patimă și ambiție sper, e la sculptor acum. 

Ministerul și Primăria vor finalizarea monumentului până la data de 1 decembrie. Primăria este pregătită cu documentația necesară realizarii lucrărilor din Parcul Unirii. Un constructor bun și cât mai puține piedici birocratice și contestații ar putea permite finalizarea lucrarilor la parc concomitent cu realizarea monumentului. Am mai discutat și legat de asigurarea finanțării pentru amenajarea Casei Momoriale Camil Velican, reparații, lucrări de igienizare, consolidare la monumente, statui, busturi reprezentative, dar și a spațiilor publice, accese, zone verzi aferente acestora. O altă chestiune propusă de noi e armonizarea agendei de evenimente culturale, științifice omagiale, ceremoniale dedicate Centenarului, intre minister si autoritatile locale. 

Suplimentar:

  • Posibilitatea introducerii la finanțare a proiectului Citadel Lightning;
  • Cooptarea administrației locale din Alba Iulia și județ in comitetul de organizare al Anului Centenar Romania 100;
  • Posibilitatea finanțării Palatului Principilor, corpurile ce nu dețin finanțare în prezent, printr-un program multianual al ministerului;
  • Creșterea implicarii ministerului în susținerea oferetei culturale a municipiului. ”, a transmis, marți, 10 aprilie 2018, primarul Mircea Hava
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18625 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*