Mihai Muncuş-Nagy, biologul disparut, şi-a împlinit visul după romanele de aventuri ale lui Jules Verne

Cornel Comsa Europarlamentare

Visul biologului român Mihai Muncuş-Nagy de a lucra pe Insula Raoul s-a sfârşit tragic săptămâna trecută, când a fost dat dispărut. Dar el şi-a împlinit visul de o viaţă stimulat de romanele de aventuri ale lui Jules Verne, citite în copilărie, se arată într-un articol publicat de website-ul Stuff.co.nz. „Poate că aceste evenimente sunt imprimate adânc în inconştientul meu. De fiecare dată când mă uit la o hartă ochii mei se opresc undeva în jos şi la dreapta”, a scris el în jurnalul său on-line. Scena i-a părut familiară lui Muncuş-Nagy atunci când a zburat spre aeroportul din Auckland, în octombrie anul trecut. S-a simţit ca acasă văzând copacii verzi, dealurile rotunjite şi vacile păscând. Deşi ştia puţin despre reîncarnare, biologul român de 33 de ani, era convins că dacă a mai trăit în altă viaţă, atunci aici a fost.

Mihai a simţit întotdeauna că viaţa pe care el şi soţia sa Kinga o duceau în calitate de conservaţionişti în centrul României nu era cea pe care ar fi trebuit să o ducă. Există momente în viaţa fiecărui om, a spus el, când îţi pui problema dacă să continui sau să faci schimbări. Părea o nebunie să cheltuieşti atât de mulţi bani şi să parcurgi 18.000 de km, cu opt moduri diferite de transport, pentru a ajunge din Alba Iulia, în Transilvania, pe Insula Raoul – aflată la 1.000 km în largul coastelor nord-estice ale Noii Zeelande. Dar Kinga a sprijinit ideea, chiar dacă ambii ştiau că despărţirea va fi dificilă. Atunci când Muncuş-Nagy a ajuns în Auckland a simţit o durere în piept. „Inima mă durea… literalmente”, a mărturisit el.

Website-ul Departamentului de Conservare (DoC) nu i-a ascuns nimic, avertizându-l privind numeroasele provocări generate de faptul de a lucra pe Insula Raoul, printre care terenul abrupt şi accidentat, precum şi natura repetitivă şi istovitoare a muncii. „Amplasarea la distanţă este accentuată”, a avertizat DoC. Dar tocmai acest lucru era o parte din farmec pentru tânărul cercetător. Oamenii care au vizitat insula au vorbit despre faptul că „trebuie să fii foarte stăpân pe tine”, despre stâncile sale abrupte, aerul sulfuros şi sunetul scos de cântecul balenelor noaptea. „Este un loc unic şi oricine merge acolo este marcat pe viaţă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a DoC, Liz Maire.

Mihai Muncuş-Nagy ştia că putea fi periculos. Este o insulă vulcanică, expusă şi predispusă la activitatea seismică. În 2006, un lucrător al DoC a murit în cursul prelevării de probe de apă într-un lac de crater iar corpul său nu a fost recuperat niciodată. Cu toate acestea, Muncuş-Nagy a aplicat, a avut un interviu prin intermediul Skype şi a fost acceptat pentru un program de voluntariat de şase luni. „Aventura începe”, a scris în jurnalul său.

„Fishing Rock” o stâncă crestată proeminentă din Pacific a fost locul în care a fost lăsată lucrătoarea de la DoC, Jess Clark în 2010 şi unde conştientizai noţiunea de izolare – un sentiment care curând s-a transformat în euforie. „Era începutul verii şi al căldurii. Există balene în jur şi păsări pretutindeni”, a relatat ea. Viaţa este lentă, dar dură pe Insula Raoul, a spus ea, dar când a venit vremea să plece, emoţiile erau amestecate. „Eşti gata să pleci, dar eşti trist din acest motiv”, a afirmat, un sentiment sporit de studierea feţelor noilor voluntari care coborau din bărci uitându-se la panorama oceanului încadrat de arbuştii pohutukawa.

Unul dintre aceşti voluntari a fost şi Muncuş-Nagy. „El a fost cu adevărat informat şi ştia ce se aşteaptă de la el. Un om atât de plăcut”, a spus Clark.

Pilotul Mark Funnell a fost cel care a primit apelul luni. Fusese pe Insula Raoul de cinci ori, o muncă pe care mulţi alţii au refuzat-o, distanţa fiind descurajatoare. A fost nevoie de patru ore şi jumătate de zbor până acolo iar atunci când a ajuns pe insulă mai erau doar 50 de minute până la lăsarea întunericului. Nu a existat niciun indiciu că vreun corp s-ar fi aflat în apă. Funnell a zburat înapoi la Auckland, a lăsat un operator de căutare şi salvare şi a doua zi a luat un altul. De data aceasta s-au întors cu elicopterul şi au căutat de-a lungul ţărmului şi insulelor periferice. „Nu mai avea rost să căutăm pe mare. Probabilitatea de supravieţuire în apă expirase”, a spus el.

Luni dimineaţa Mihai s-a deplasat la o distanţă de 15 minute cu maşina de la pensiunea de pe insulă la „Fishing Rock”, coborând un mal abrupt spre ocean, pentru a preleva probe de temperatură a apei. Pe la ora 10 colegii săi au ştiut că ceva nu era în regulă, deoarece a omis să se înregistreze. Mihai ştia despre hula periculoasă din zonă. Când a sosit la mal, curenţi puternici au făcut saltul pe mal mai greu decât de obicei. „Era foarte periculos… dacă barca se mişca atunci când decideai să sari, te dezechilibrai şi cădeai în apă”, a scris el. În scurt timp, Muncuş-Nagy s-a trezit în mijlocul unui grup de 15 de balene adunate atât de aproape de barca lui încât îl stropeau cu apă. Era pentru prima dată când vedea o balenă, pentru a nu mai vorbi de cât de aproape s-a aflat încât o putea atinge. Insula, a scris el, l-a salutat cu „braţele deschise”.

Lucian Dobrater

сайтпрограммы для взлома одноклассников без смс

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18194 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*