Mihai Bendeac, la TEDxAlbaIulia 2019

Când vine vorba de haos, e nevoie de mai mulți oameni care să te ajute să descâlcești întreaga poveste. Anul acesta, cei de la TEDxAlbaIulia aduc o serie de speakeri care să îi ajute pe cei prezenți la eveniment să găsească răspunsuri, prin prizma experienței lor personale și profesionale.

Unul dintre acești speakeri este Mihai Bendeac, cunoscut publicului datorită numeroaselor sale roluri din lumea artistică. Actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat, poet și compozitor român, Mihai Bendeac vine la TEDxAlbaIulia să descâlcim haosul împreună în cel mai original mod cu putință!

Lista va continua să fie dezvăluită în totalitate de către cei de la TEDxAlbaIulia, până la data evenimentului, 15 iunie 2019. Primul nume anunțat de aceștia a fost cel al Dr. Ovidiu Teșileanu, cercetător al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horea Hulubei”, care va povesti despre cel mai puternic laser din lume, care se află la Măgurele.

Tema evenimentului din acest am este “Untangling Chaos”. Aceasta subliniază ideea că fiecare individ în parte are o viziune diferită asupra haosului, indiferent de modul saul locul în care trăiește.

TED este o organizație non-profit care și-a asumat misiunea de răspândi idei vizionare. TED a debutat în 1984 ca o conferinţă în S.U.A. ce reunea oameni din trei domenii diferite: Tehnology, Entertainment şi Design.

Începând cu 2017, Alba Iulia contribuie cu idei vizionare la această mare platformă, prin conferințele anuale TEDxAlbaIulia.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19532 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*