Marți: Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice va fi sărbătorită la Alba Iulia

varstniciServiciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia organizează marți, 1 octombrie, de la ora 11:00, în cadrul Centrului de Zi pentru Vârstnici evenimentul Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În cadrul acestei manifestări, participanţii vor fi felicitaţi de către Primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, alături de alţi reprezentanţi din cadrul Primăriei şi Consiliului Local Alba Iulia. Vârstnicii vor fi întâmpinaţi într-un cadru festiv, li se va oferi tort și cadouri din partea Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga şi a Clubului Femeilor din cadrul CZV. Participanţii vor asista la un frumos spectacol folcloric.

Evenimentul care omagiază persoanele în vârstă va fi organizat în colaborare cu Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba şi va cuprinde un program de poezii şi cântece susţinut de grupul literar-artistic „Optimiştii” al căminului precum şi momente de muzică uşoară, clasică şi instrumentală susţinute de cursanţii Centrului Augustin Bena.

De asemenea, în cadrul căminului va fi organizată expoziţia de pictură cu titlul “Colţ de suflet” al pictorului Sanda Aurora Voicu. Doamna Corina Bedelean, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia urează un sincer „La mulţi ani” tuturor vârstnicilor şi mulţumeşte celor care prin darul lor au adus bucurie persoanelor îngrijite în cămin.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14626 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*