Manifest „Educația 2018“

ED/ESC/TED/2016/PI/1
ED/ESC/TED/2016/PI/1
ED/ESC/TED/2016/PI/1

Anul acesta aniversăm 50 de ani de la adoptarea, în 1966, a Recomandării UNESCO/ILO privind statutul cadrelor didactice, care certifică importanța sistemului educațional de calitate și punctează drepturile și responsabilitățile cadrelor didactice. De asemenea, este prima Zi Mondială a Educației care urmează să fie celebrată în cadrul noii Agende Globale Educația 2030, adoptată de către comunitatea mondială acum un an.

Mesajul ales pentru acest an de UNESCO – „Prețuind cadrele didactice, le îmbunătățim statutul“ – vine să arate, încă o dată, importanța profesorului în actul educațional.

Însă, în timp ce la nivel mondial se discută de nevoia de susținere a profesorilor, în România se încearcă, prin toate măsurile posibile, să fie  determinați și cei pe care încă îi mai avem la catedră să părăsească sistemul. Indiferența autorităților față de resursa umană și lipsa investițiilor în învățământ au condus la starea actuală de degradare din școli, mai ales în mediul rural. În multe comune, școala mai este susținută acum doar de dascălii inimoși, care încearcă prin orice mijloace să le mai trezească interesul pentru carte elevilor care trec pragul școlii. Asta în cazul în care mai au cui să trezească interesul, mulți elevi părăsind școala din motive financiare.

Într-o Românie în care pentru autoritățile locale sunt mai importante terenul de fotbal (maidanul) sau parcul comunal decât școala, iar politicienii încurajează nemunca și impostura, pare stupid să vii să spui că la nivel mondial s-a aprobat Agenda Educația 2030, care prevede că profesorii sunt fundamentul sistemului educațional și, ca atare, trebuie să fie „formați în mod corespunzător, recrutați și remunerați, motivați și susținuți“.

Având în vedere situația actuală, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Uniunea Liceenilor Maghiari, Consiliul Tineretului din România, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, semnatare ale prezentului Manifest, consideră că este nevoie urgentă de:

  • Adoptarea și punerea în aplicare a unui Acord la nivel de partide politice pentru creșterea treptată a finanțării, astfel încât, în 2020, Educația și Cercetarea să primească 7% din PIB (6% pentru Educație, așa cum prevede Legea Educației Naționale și 1% pentru Cercetare).

 

  • Implementarea unui program național de atragere a celor mai buni absolvenți din învățămâtul universitar în sistemul educațional, prin acordarea de burse și alte beneficii.

– termen martie 2017

 

  • Reformarea radicală a programelor școlare/universitare, în sensul de a se pune accentul pe partea aplicativă și nu pe cea informativă, pentru o integrare mult mai rapidă pe piața muncii a absolvenților; de asemenea, corelarea ofertei educaționale cu cerințele mediului economic.

– termen iunie 2017

 

  • Adoptarea Legii salarizării unitare, prin care să se asigure o remunerare motivantă a tuturor categoriilor de salariați din învățământ, în funcție de importanța muncii pe care o prestează.

– termen iunie 2017

 

  • Adoptarea unei Ordonanțe de urgență privind decontarea integrală a navetei elevilor, în paralel cu continuarea programului de achiziționare de autocare și microbuze pentru transportul elevilor.

– termen octombrie 2016

 

  • Amenajarea în incinta tuturor unităților de învățământ a grupurilor sanitare și asigurarea apei potabile.

– termen 1 ianuarie 2018

 

  • Demararea unui program la nivel național în vederea construirii de internate și cantine școlare, precum și operaționalizarea programului „masă caldă la școală”
  • termen septembrie 2017

 

  • Generalizarea și finanțarea în toate unitățile de învățământ a programului „Școala de după școală“.

– termen 15 septembrie  2017

Ne-au informat
Presedinte SLI Sebes,
Profesor informatician Carcoana Bogdan Petru
Lider grup sindical Colegiul Economic „Dionisie Pop Martian” Alba Iulia
Profesor inginer: IACȘA NICOLAE

Semnatari:

Consiliul Național al Elevilor – Vlad ȘTEFAN, președinte

Asociația Elevilor din Constanța – Constantin-Alexandru MANDA, președinte

Asociația Elevilor din Bacău – Gabriel-Dragoș CAZAN, președinte

Consiliul Tineretului din România – Mihai DRAGOȘ, președinte

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – Marius-Ovidiu NISTOR, președinte

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – Simion HANCESCU, președinte

Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ – Anton HADĂR, președinte

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – Iulian CRISTACHE, președinte

 

 

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*