M. Hava: „Trebuie să stăm cu mâna întinsă după banii noștri. Avem de recuperat peste 6 milioane de euro de la Guvern”

hava mirceaÎn cursul zilei de vineri, 4 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Mircea Hava a prezentat situația banilor pe care Primăria municipiului îi are de recuperat de la stat. Acești bani trebuie recuperați în urma corecțiilor aplicate și rambursurilor neplatite din proiectele pe fonduri europene din Alba Iulia. Este vorba de o suma uriașă cu un total de peste 6 milioane de euro, iar Guvernul nu îi plătește primăriei Alba Iulia. Suma totală a corecţiilor financiare aplicate pe 4 proiecte pe fonduri europene şi recâştigate în instanţă, este de 19.411.517,73 lei, iar a rambursurilor solicitate pentru plăţile deja efectuate în 6 proiecte, de 7.850.341,36 lei.

„Banii de care vorbim li-i datoreaza guvernul albaiulienilor, nu municipalitatii. Si nu sunt doar bani. Sunt o parte din prezentul orasului si, mai grav, o parte dintr-un viitor, pe care contam si pe care l-am luat in calcul. Ca toate socotelile au fost date peste cap de incompetenta guvernului, ca sa nu zic rea vointa, e o mare problema. Eu am avertizat ca aceste corectii vor scadea nivelul de absorbtie a fondurilor europene si vor afecta beneficiari de peste tot, fie administratie, fie agenti economici. Pe albaiulian nu-l intereseaza corectiile nefondate si rambursarile intarziate, luptele politice sau tergiversarile. El are toate taxele la zi si vrea sa vada ca orasul lui creste, se dezvolta. Ori, atata timp cat banii de la guvern nu vin, repet banii nostri, ai albaiulienilor, lucrurile n-au cum sa mearga bine. Aici nu mai e vorba de contre politice, de USL versus PDL, ci de un abuz in toata regula. Nu vrem  sa acceptam si sa ne resemnam cand vine vorba de peste 6 milioane de euro pe care trebuie sa-i primim. Nu le cerem nimic din ceea ce nu ni se cuvine, doar ceea ce ne-a fost luat pe nedrept, ca marea gaselinta a corectiilor. Pe care noi le-am platit, instanta ne-a dat dreptate, dar de vazut inapoi o sa-i vedem cand numai Dumnezeu stie…

Si-atunci ce inseamna, pana la urma, USL, pentru oamenii de rand? Umilinta, Stagnare, Lipsuri.”, a afirmat Mircea Hava.

Mai jos găsiți sumele complete pe care Primăria le-a solicitat Guvernului:

SITUAȚIE CORECȚII FINANCIARE SOLICITATE

Proiect RECONSTITUIRE ȘI PUNERE ÎN VALOARE ACCES LATURA DE VEST CETATEA ALBA CAROLINA, FORTIFICAȚIA DE TIP VAUBAN, MUNICIPIUL ALBA IULIA

FEDR: 6.613.373,56 lei (Fondul European pentru Dezvoltare Regională)

BS:      1.452.719,90 lei (Bugetul Statului)

TVA:   1.955.319,11 lei (Taxa pe Valoarea Adăugată)

10.021.412,57 LEI TOTAL

Proiect REABILITARE CENTRU ISTORIC TRASEUL ESTIC, TRASEUL SUDIC, TRASEUL NORDIC  FORTIFICAȚIA DE TIP VAUBAN – ALBA IULIA – CĂI DE ACCES, ILUMINAT ȘI MOBILIER URBAN SPECIFIC

FEDR: 1.278.227,46 lei

BS:         195.493,61 lei

TVA:      314.495,32 lei

1.788.216,39 LEI TOTAL

Proiect LUCRĂRI DE INTERVENŢIE LA OBIECTIVUL DN1, SEBEŞ – ALBA IULIA, KM 378+020, PASAJ SUPERIOR PESTE CALEA FERATĂ ALBA IULIA

FEDR: 303.143,61 lei

BS:       66.589,70 lei

TVA:     90.543,89 lei

460.277,20 LEI TOTAL

Proiect REABILITAREA CENTRULUI ISTORIC ALBA IULIA, FORTIFICAȚIE DE TIP VAUBAN

CĂI DE ACCES, ILUMINAT EXTERIOR ȘI MOBILIER URBAN. ZONA INTERIOARĂ

FEDR: 3.827.726,33 lei

BS:      1.184.848,91 lei

TVA:   2.029.036,57 lei

7.141.611,57 LEI TOTAL

TOTAL CORECȚII SOLICITATE:         19.411.517,73 LEI

 

RAMBURSURI SOLICITATE

Proiect MODERNIZARE DN74 DE LA KM 99+870 LA KM 103+175, STRADA ZLATNEI ŞI CALEA MOŢILOR, MUNICIPIUL ALBA IULIA, JUDEŢUL ALBA: 943.634,88 lei

Data solicitării rambursului: 23.08.2013 (42 zile)       28.08.2013 (37 zile)

Proiect MODERNIZARE DN1-E81 DE LA KM 382+400 PÂNĂ LA KM 385+160 – STRADA ALEXANDRU IOAN CUZA INCLUSIV PODUL PESTE RÂUL AMPOI ŞI PASAJUL PESTE CF ALBA IULIA: 1.350.562,31 lei

Data solicitării rambursului: 31.08.2013 (34 zile)

Proiect REABILITAREA CENTRULUI ISTORIC ALBA IULIA, FORTIFICAȚIE DE TIP VAUBAN

CĂI DE ACCES, ILUMINAT EXTERIOR ȘI MOBILIER URBAN. ZONA INTERIOARĂ: 276.049,13 lei

Data solicitării rambursului: 30.08.2013 (35 zile)

Proiect SISTEM INFORMATIC PENTRU IMPLEMENTAREA MODELULUI DE MANAGEMENT AL RELAȚIEI CU CETĂȚENII (CRM – IT) ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ PRIN SERVICII ELECTRONICE MODERNE: 5.009.794,06 lei

Data solicitării rambursului: 5 cereri între 15.11.2011 (993 zile) – 14.08.2013 (51 zile)

Proiect EU NU ABANDONEZ ȘCOALA: 260.899,45 lei

Data solicitării rambursului: 23.04.2012 (529 zile)

Proiect MĂSURI INTEGRATE DE OCUPARE ÎN CARTIERE: 9.401,53 lei

Data solicitării rambursului: 04.01.2013 (273 zile)

TOTAL RAMBURSURI SOLICITATE: 7.850.341,36 LEI      

În determinarea valorii ce trebuie rambursată s-a ținut cont de contribuția locală, prefinanțare și eventuale corecții.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20278 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*