Lucrări de întinerire a zonei verzi din centrul municipiului Aiud. Autoritățile au hotărât schimbarea arborilor îmbătrâniți și uscați cu mai multe specii noi

orasul aiudLucrările de întinerire a zonei verzi din centrul municipiului Aiud au început în luna octombrie a acestui an, după căderea frunzelor și înainte de venirea primului îngheț, această perioadă fiind cea optimă recomandată pentru plantarea arborilor, arbuștilor şi chiar a pomilor fructiferi, fapt afirmat de profesori universitari de la facultatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca. În cele ce urmează, puteți afla principalele motive pentru care toamna este perioada cea mai prielnică pentru prinderea și dezvoltarea ulterioară a arborilor:

Evitarea stresului termic – pomul deja plantat nu va fi nevoit să se adapteze rapid de la primăvară la vară, adică să intre la scurtă vreme de la plantare într-o o perioadă foarte călduroasă şi să facă faţă deficitului de umiditate din sol, înainte ca rădăcinile să fie stabilizate, iar rezervele de nutrienţi ale plantei să fie scăzute. În plus, toamna deşi aerul se răceşte, temperatura solului rămâne încă suficient de ridicată pentru a favoriza dezvoltarea rădăcinilor.

Umiditatea solului este ideală – arborii, arbuştii, pomii fructiferi plantaţi toamna nu trebuie udaţi foarte des, pentru că în acest sezon umiditatea solului este mai bună decât dacă i-am planta primăvara, în preajma lunilor în care trebuie să compensăm căldura şi începutul secetei. Toamna este mai călduroasă şi mai ploioasă, asigurând timp suficient arborilor să se acomodeze cu solul.

Dezvoltarea sănătoasă a rădăcinilor – rădăcinile au timp să se stabilizeze şi să se dezvolte mult mai bine în această perioadă lungă de vegetaţie, iar pomul acumulează nutrienţi suficienţi pentru a face faţă iernii. Astfel, în primăvară, pomii intră cu mai multă vigoare în perioada de creştere, iar lăstarii sunt cu 20 – 30% mai mari.

Efecte pe termen lung – s-a dovedit că datorită acestor condiții favorabile, pomii plantați toamna câștigă aproximativ un an față de cei plantați în primăvară.

Având în vedere faptul că majoritatea arborilor din centrul municipiului Aiud, deci și magnoliile din fața sediului primăriei, au fost afectați de poluarea din ce în ce mai accentuată, poluare cauzată de traficul intens din zona centrală, aceștia au necesitat toaletări în fiecare an, lucru ce a dus la îmbătrânirea și uscarea lor.

Astfel, autoritățile au hotărât schimbarea arborilor îmbătrâniți și uscați cu 3 specii noi: Robinia pseudoacacia Umbraculifera – Salcâm globular, Magnolia ”Riki” și Acer platanoides ”Globosum” – Arțar globos, specii cunoscute ca având o coroană globulară și care se pretează plantării în zone cu trafic intens, cu o poluare ridicată. De asemenea, în luarea acestei decizii s-a ținut cont și de faptul că lucrările de întreținere ale acestor specii sunt reduse. În același timp cu acțiunea de înlocuire a arborilor bătrâni, Serviciul Public Administrația Patrimoniului Local a continuat lucrările de înfrumusețare a zonei centrale aiudene, prin plantarea unui număr de 300 de arbuști de trandafir, achiziționați de la pepiniera Ciumbrud Plant, tocmai pentru a demonstra că Aiudul știe să-și prețuiască producătorii de trandafiri din zonă. Autoritățile locale au comunicat și lista completă a arborilor noi plantați de Serviciul Public Administrația Patrimoniului Local, arbori achiziționați de la pepiniera ”Mihai Viteazu” Turda:

În centrul municipiului Aiud au fost plantate: – 40 bucăți Robinia pseudoacacia Umbraculifera – Salcâm globular, 5 bucăți Magnolia ”Riki” și 16 bucăți Acer planatoides ”Globosum” – Arțar globos.

În zona fostului cinematograf și în Parcul municipal: – 5 bucăți Acer ”Royal Red”, 5 bucăți – Acer campestre ”Red Shine”, 5 bucăți – Catalpa ”Nana”, 5 bucăți – Quercus sutra, 5 bucăți – Tilia – tei și 5 bucăți – Ulmus – ulm.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20205 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*