Lovituri de cuțit pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia. Doi bărbați la spital, un altul după gratii

În data de 13 februarie 2018, la ora 00.26, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către S.I., de 38 de ani, din  loc. Bascov, județul Arges, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui bloc de pe Bulevardul Transilvaniei, din municipul Alba Iulia, a fost agresat fizic de către două persoane necunoscute.

Poliţiştii de siguranță publică deplasați la fața locului, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale i-au identificat, cu operativitate, pe S.A.G. de 21 de ani şi pe I.M.C. de 28 de ani, ambii din localitatea Banca, județul Vaslui, care se aflau într-un apartament dintr-un bloc, de pe Bulevardul Transilvaniei, din municipiul Alba Iulia.

Cu ocazia primelor verificări s-a stabilit faptul că, în noaptea respectivă, în jurul orelor 00.20, în timp ce S.I. ieșea din scara unui bloc de pe Bulevardul Transilvaniei a fost interpelat de către S.A.G. de 21 de ani şi pe I.M.C. de 28 de ani, ocazie cu care între aceștia a izbucnit un conflict spontan, lovindu-se în mod reciproc, totodată folosind și un obiect ascuțit.

În urma altercației S.I. și S.A.G. au fost transportați de urgență la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, stabilindu-se următoarele diagnostice: S.I. „plagă înțepată în zona hemitorace drept și două în coasta stângă”, iar S.A.G. „patru plăgi , trei în piept și una sub brațul drept”, ambii rămânând în continuare sub supraveghere medicală.

În urma administrării probatoriului, față de I.M.C., S.A.G. și S.I., s-a dispus începerea urmăririi penale în calitate de suspecți, pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violenţe” și „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

În continuare, față de I.M.C., s-a luat măsura reținerii, pe bază de ordonanță de reținere, urmând să fie prezentat în cursul zilei de 14 februarie 2018, reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere corespunzătoare.

S.A.G şi S.I., au rămas sub supraveghere medicală în Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, urmând ca în funcție de zilele de îngrijiri medicale acordate și concluziile medicale, să se dispună schimbarea încadrării juridice.

I.M.C. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Alba din cadrul I.P.J. Alba.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovire sau alte violenţe” și „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, precum și pentru stabilirea gradului de vinovăție pentru fiecare din cei menționați.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15619 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*