Liceenii şi profesorii din Alba, reîntorşi din Veneto, vor fi monitorizaţi ‘’telefonic” în următoarele 14 zile

Liceenii şi cadrele didactice din Alba Iulia care s-au reîntors, duminică noaptea, din regiunea italiană Veneto, unde au fost înregistrate mai multe cazuri de coronavirus, au fost consultaţi, la sosirea în Alba, de către specialişti şi au plecat apoi fiecare spre casă, urmând să fie monitorizaţi în următoarele două săptămâni, prin întrebări adresate telefonic, cu privire la starea lor de sănătate.

„De luni dimineaţă intră în monitorizarea noastră timp 14 zile. Zilnic, vor fi contactaţi telefonic. Ne informează despre simptome, despre febră, cum evoluează şi, în funcţie de situaţie, vom lua atitudine în continuare. Pentru moment, toţi sunt carantinaţi la domiciliu. În cameră separate, în condiţii de izolare pe cât se poate la domiciliu. Să sperăm că nu vor fi incidente şi lucrurile merg cum trebuie”, a declarat presei, după sosirea, duminică noaptea, la Alba Iulia, a grupului, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Daniela Dreghici Popa.

Întrebată dacă se va verifica dacă sunt respectate recomandările şi dacă, într-adevăr, cei în cauză stau în cameră izolaţi, ea a răspuns că, teoretic, nu există suficient personal pentru a se face acest lucru şi se merge pe încredere.

„Teoretic, nu avem suficient personal în DSP ca să verificăm acest lucru, dar noi mergem pe încredere şi pe maturitatea părinţilor. Părinţii au o responsabilitate”, a spus aceasta.

Dreghici Popa a adăugat că le-au fost transmise părinţilor pe WhatsApp recomandările DSP, respectiv „izolare în cameră individuală, nu cu alţi membri ai familiei, cu grup sanitar, dacă se poate, separat, cu veselă separat pentru servirea mesei, cu mâncarea servită în camera lor, unde sunt izolaţi”. Ea a subliniat că membrii grupului „nu sunt contagioşi la acest moment”, pentru că nu au locuit în localităţi aflate în carantină.

Tuturor celor 45 de copii şi 6 adulţi li s-a luat temperatura şi li s-a adresat un set de întrebări, la sosirea autocarului în Alba Iulia. Cu excepţia faptului că erau foarte obosiţi, nu aveau alte probleme, a spus reprezentantul DSP Alba.

„Sunt bine, sunt extrem de obosiţi. Au oprit doar la grupuri sanitare şi cam atât. Au mâncat ce au avut în bagaje. (…). Au folosit măşti, inclusiv la grupurile sanitare, au avut soluţii dezinfectante şi şerveţele de mână”, a declarat Dreghici Popa.

Autorităţile din Alba susţin că „nu este un risc extrem de ridicat” din zona din care au venit excursioniştii. În cazul în care apar simptome uşoare, vor fi internaţi într-o secţie de spital, a mai spus directorul executiv adjunct al DSP Alba, care a punctat că, pentru moment, nu este cazul.

La rândul său, prefectul Nicolae Albu a afirmat că s-a luat măsura izolării la domiciliu a participanţilor la excursie ca o măsură de prevenţie, ei neprezentând simptome. „Sperăm să fie bine”, a mai spus acesta.

Informaţiile făcute public de către autorităţile din Alba, inclusiv de către deputatul Florin Roman, căruia părinţii i-au solicitat sprijin pentru repatrierea copiilor, arătau că cei 45 de elevi şi şase cadre didactice s-au aflat în excursie în regiunea Veneto. Alături de regiunea Lombardia, aceasta reprezintă „focarul” italian al epidemiei de coronavirus.Copiii şi cadrele didactice ar fi fost prezenţi, printre altele, la Carnavalul de la Veneţia.

„Doresc să fac următoarele precizări în legătură cu situaţia grupului de elevi de la Liceul de Arte ‘Regina Maria’ din Alba Iulia, care se întoarce astăzi de la Veneţia, Italia: (…) azi noapte, în jurul orei 24,00, am fost alertat de către preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi de părinţi, solicitându-mi-se ajutorul pentru întoarcerea de urgenţă a copiilor acasă; am luat legătura urgent cu miniştrii de Externe şi Educaţiei, cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, cu inspectorul general Cornel Sandu şi s-a decis, peste voinţa firmei organizatoare a excursiei, astăzi dimineaţa la ora 6,00, întoarcerea copiilor în România, de urgenţă. Ministrul Monica Anisie a facilitat aşteptarea copiilor din Alba la frontieră, pentru prima evaluare, iar în această seară vor ajunge acasă la Alba Iulia; întrucât regiunea Veneto este introdusă de sâmbătă noaptea în ‘lista scurtă’, copiii urmează să fie introduşi în carantină timp de 14 zile, urmând sa fie evaluaţi la intrarea şi ieşirea din carantină”, a scris, duminică, pe FB, Florin Roman.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a susţinut că grupul nu vine dintr-o zonă de focar şi, în consecinţă, recomandarea este ca elevii şi profesorii să stea izolaţi acasă, fără a intra în carantină.

„Recomandarea va fi să stea izolaţi acasă, nu vor intra în carantină, pentru că acel autocar nu vine din zona respectivă. Este vorba despre 50 de copii. Chiar am discutat cu ministrul Sănătăţii pe tema aceasta şi, având în vedere că nu vin din zonă de focar, nu se va lua decizia de a fi ţinuţi în carantină 14 zile şi va exista solicitarea pentru fiecare familie să stea copilul acasă”, a declarat Orban.

Potrivit Reuters, evenimentele din ultimele două zile ale Carnavalului de la Veneţia, manifestare fastuoasă care atrage turişti din lumea întreagă, au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat, duminică, preşedintele Regiunii Veneto, Luca Zaia. Anterior, Zaia a anunţat primele două cazuri de infectare cu coronavirus în Veneţia.

Sursa/AGERPRES

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21089 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*