Laudă unui posibil viitor Președinte?

Naivitatea, câteodată maladivă, a unor susținători acerbi ai lui Crin Antonescu, nu reușește să șteargă sau să umbrească situația explozivă din USL. Inițiative proprii ale unor părți din marea alianță (ex. modificarea legii alegerilor locale; Ordonanța de Urgență sau proiect de lege pe circulația pe drumurile publice, reluarea părtinitoare a regionalizării, păreri contrare cu privire la proiectul minier de la Roșia Montană) sunt realități de conflict politic între cei doi mari din USL.

Alexandru PeresEste normal ca opoziția să profite de asemenea situații, care, dacă devin cronice, vor avea de suferit românii, iar ultimele declarații ale președintelui Traian Băsescu că va rămâne în viața politică, provoacă fiori pe șira spinării unor politicieni. A arunca acum, la un an până la alegerile prezidențiale – toate nerealizările USL, toate promisiunile neonorate, locuri de muncă în România, reindustrializarea economiei, relaxarea fiscală, regionalizarea țării, intrarea în Schengen a României, revizuirea Constituției – par a fi în mintea unora dintre parlamentari, chiar din Alba, lucruri stopate de președintele României, Traian Băsescu! Oare incapacitatea a 70% din clasa politică nu este condamnabilă? Au alte surse de informare decât majoritatea românilor? Cu asemenea mentalități bolnăvicioase, revanșarde și netemeinice, este normal ca majoritatea românilor să ne considere pe toți politicienii ”luzări”. Personal, nu pot fi de accord cu elucubrațiile unor colegi parlamentari care de fapt doresc doar să ”bifeze” încă o laudă așa-zisului fost viitor președinte USL al României, respectiv Crin Antonescu,

Atâta pot și asta fac!

 Alexandru Pereş, Senator PDL de Alba

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20618 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*