La Ocna Mureș și Unirea, doi șoferi au refuzat să fie testați cu alcooltestul și să meargă la spital pentru recoltarea mostrelor de sânge

La data de 5 ianuarie 2019,  în jurul orei 02.40, poliţiştii de ordine publică din Ocna Mureș, în timp ce acţionau pe strada Nicolae Iorga din oraş, au oprit, pentru control, o autoutilitară condusă de un bărbat de 42 de ani, din Ocna Mureş. Poliţişti i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cât şi conducerea la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de bărbat a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuz de prelevare a mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru acelaşi gen de faptă este cercetat şi un tânăr de 25 de ani, din judeţul Mureş. În seara zilei de 5 ianuarie 2019, în jurul orei 22.15, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Unirea, tânărul a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în gardul unui imobil. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar polițiștii sosiţi la faţa locului i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest sau să fie de acord cu conducerea la spital şi prelevarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18453 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*