“Junghiul” și “tusea”, pe șosea. Un bărbat din Sebeș și un tinerel din Ighiu, mostre de inconștiență

La data de 1 octombrie 2017, în jurul orei 03.00, pe Cqlea Moţilor din Alba Iulia, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe un tânăr de 29 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în 1 octombrie 2017, poliţiştii rutieri din Teiuş, în timp ce desfășurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe DN1, au oprit, pentru control, un autoturism ce era condus de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Sebeş. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost condus la spitalul din Alba Iulia, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  Ajuns la spital, conducătorul auto a refuzat să se supună recoltării mostrelor de sânge, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuz de recoltare probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15814 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*