Joi: „Tineri în politică. Prezent și perspectivă, în viziune liberală”. Curs pentru tinerii liberali, cu jurnalista Oana Stănciulescu, la Alba Iulia

Oana StănciulescuJoi, 12 noiembrie 2015, la sala de conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia, va avea loc un seminar complex de comunicare politică, dedicat tinerilor liberali din județul Alba. Evenimentul, demarat la inițiativa purtătorului de cuvânt al PNL Alba Iulia, Alin Ignat, se înscrie într-un cadru mai larg al unui proces de formare, pe baze sănătoase, a noii generații de politicieni din județul nostru, desfăşurat în cadrul TNL Alba în ultimii ani.

Seminarul se va desfășura pe durata mai multor ore şi va fi susținut de un expert în comunicare publică, jurnalista Oana Stănciulescu. Beneficiarii direcți ai cursului sunt 40 de tineri din județ care și-au exprimat dorința de a se implica în problemele comunitații, atât in administrația locală cât și la nivel central. Participanţii vor deprinde, elemente importante de comunicare și conduită politică, necesare pentru a păstra relația strânsă cu cetățenii, fiind la curent cu toate problemele lor și informându-i profesionist la fiecare pas făcut spre rezolvarea acestora.

Seminarul este primul dintr-un șir de astfel de activități care vin să satisfacă nevoia tinerilor de a se contura într-un nou model de leadership politic, bazat pe competență, corectitudine și transparență, în acord cu așteptările societații. Partidul Național Liberal, filiala Alba, prin organizația de tineret, are resursa umană necesară înnoirii spectrului politic județean și își ia astfel angajamentul ferm că viitoarea generație de politicieni va acționa, de fiecare dată, pe baza principiilor și a expertizei în toate domeniile, în singura sa misiune, interesul cetățeanului.

În deschiderea evenimentului tinerii vor primi mesajul de susținere al liderilor liberali din administrația locală și județeană, dar și al parlamentarilor PNL Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16363 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*