Jandarmii din Alba Iulia vor asigura ordinea publică la meciurile de baschet din Cupa României și a evenimentului All Star Game

Mircea Trifu

jandarmÎn perioada 1-3 aprilie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona sălii de sport  a  Universităţii „1 Decembrie 1918” pe timpul desfăşurării meciurilor de baschet din cadrul competiţiei Cupa României şi a evenimentului intitulat All Star Game.

Echipajele de jandarmerie vor avea misiunea de a asigura ordinea publică pe traseele de afluire/defluire a publicului şi în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea meciurilor de baschet. De asemenea, conform atribuţiilor legale, vor interveni pentru restabilirea ordinii publice în cazul tulburării acesteia, pe traseele de afluire/defluire, în zona apropiată, imediată şi în interiorul sălii de sport şi vor coordona activitatea personalului de pază al CSU ALBA IULIA pe linia îndeplinirii atribuţiilor şi sarcinilor ce îi revin acestuia, conform planului de acţiune întocmit.

Pentru prevenirea incidentelor, atragem atenţia că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, modificată, spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive. Aceştia, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate. În plus, spectatorii au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor. În final, reamintim faptul că nu i se va permite accesul în arena sportivă celui care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22510 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*