Jandarmeria Alba lansează proiectul informativ „Fii suporter adevărat! Alege să fi fair play!” la Cugir

jandarmi„Fii suporter adevărat! Alege să fi fair play!” – un nou proiect informativ al Jandarmeriei Alba. Demersul vizează spectatorii competiţiilor sportive şi se derulează în parteneriat cu Primăria Oraşului Cugir şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba, în perioada 17 martie – 30 iunie 2014.

Violenţele la manifestările sportive continuă să se afle în atenţia Jandarmeriei Alba. Dovadă stau şi numeroasele campanii informativ-preventive derulate de instituţie, pe timpul cărora s-a urmărit conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la nocivitatea acestui fenomen. Periodic, Jandarmeria Alba a întreprins demersuri pentru educarea populaţiei în spiritul respectării legilor şi normelor de convieţuire socială şi a scos în evidenţă consecinţele legale suportate de cei care, spre exemplu, au fost violenţi pe stadioane, au încercat să intre în incintă în stare de ebrietate sau fără bilet sau au deteriorat bunuri. Acest fapt, coroborat cu profesionalismul dovedit pe timpul pregătirii şi executării misiunilor de asigurare a ordinii publice pe timpul jocurilor sportive, au făcut ca pe stadioanele sau în sălile sportive din judeţul Alba să se respecte întocmai prevederile legale şi să fie evitate manifestările de violenţă. Drept urmare, spectatorul din judeţul Alba are un sentiment de siguranţă, ştie că nu i se poate întâmpla nimic rău şi ştie că poate asista la orice joc sportiv, chiar dacă face parte din dintr-un segment al populaţiei considerat a fi vulnerabil: copii, femei, vârstnici. De remarcat că, la această dată, nicio persoană din Alba nu este interzisă pe stadioane, ca măsură complementară stabilită de agentul constatator sau ca măsură de siguranţă dispusă de instanţa de judecată sau de procuror, în condiţiile Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport.

Cel mai nou demers informativ – preventiv al Jandarmeriei Alba se derulează în oraşul Cugir şi acestuia i s-au alăturat în calitate de parteneri Primăria Oraşului Cugir şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba. Grupul ţintă principal al campaniei este constituit din toţi spectatorii jocurilor sportive. Totodată, ca grup ţintă secundar figurează elevii şi personalul didactic din două unităţi şcolare din oraşul Cugir: COLEGIUL NAŢIONAL DAVID PRODAN şi COLEGIUL TEHNIC I.D. LĂZĂRESCU. Obiectivul campaniei este informarea grupului ţintă cu privire la rolul şi importanţa Jandarmeriei Alba în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive precum şi cu privire la prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea si combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Dintre activităţile care se vor derula pe timpul campaniei, amintim: editarea, tipărirea şi distribuirea unor pliante cu mesajul campaniei, promovarea mesajului campaniei prin participarea partenerilor la realizarea unor emisiuni preventiv – educative şi organizarea unor activităţi informativ – preventiv şi a unor manifestări sportive cu participarea colegiilor din Oraşul Cugir.

„Apreciem ca fiind benefică orice colaborare între instituţiile abilitate să ia măsuri care sporesc siguranţa şi ordinea publică. Avem convingerea că astfel de campanii îşi ating scopul şi duc la creşterea responsabilităţii în rândul tinerilor şi, implicit, la sporirea siguranţei pe stadioane. Copiii noştri au nevoie de atenţia noastră, au nevoie să fie îndrumaţi spre o optimă înţelegere a diferenţei dintre ce e bine şi ce e rău. Salutăm pe această cale demersul iniţiat de Jandarmeria Alba, cu atât mai mult cu cât intră în obligaţiile noastre să ne asigurăm că există un climat de siguranţă la competiţiile găzduite de baza sportivă de la CSO Cugir, care se află în proprietatea administraţiei locale”, a transmis viceprimarul Oraşului Cugir, domnul Horia Rotche.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22045 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*