Jandarm din Alba, vicecampion naţional la judo

Sergentul major Paștiu Adrian Gabriel a ocupat locul II la finala Campionatului naţional de judo al Ministerului Afacerilor Interne. Competiția se organizează în fiecare an, cu participarea a câtorva zeci de practicanţi ai acestui sport.

Anul acesta concursul a avut loc în perioada 16-19 octombrie, în municipiul Vaslui şi a întrunit participarea a peste 80 de sportivi. Sergentul major Paştiu Adrian Gabriel s-a numărat printre aceştia, iar la finalul competiţiei a urcat pe poziţia secundă a podiumului, la categoria 73 kg. Subofiţerul este originar din Alba Iulia şi face parte din efectivul Jandarmeriei Alba de la începutul acestui an, după ce iniţial a fost repartizat la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş. A absolvit în anul 2017 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “ Petru Rareş” Fălticeni şi este în vârstă de 22 de ani.  A început să practice judo de la vârsta de 11 ani, sub îndrumarea domnului profesor Toma Ştefan, are la această dată centura maro şi este o mare speranţă a acestui sport.

Foto: arhiva personală Paştiu Adrian-Gabriel

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17115 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*