IPJ Alba vă informează

Când este îndreptățit polițistul să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal.

Potrivit Legii 192/2019, care modifică prevederile Legii 218 din 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, din ianuarie 2020, polițistul va putea pătrunde, în orice mod, într-o locuință, în următoarele condiții:

– pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;

– pentru a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;

pentru a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu;

– pentru a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu.

Acest drept se va putea  exercita inclusiv prin folosirea forței, în următoarele condiții:

–  dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor;

 în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările polițistului de a pătrunde în acel spațiu.

În situația în care este necesară luarea unor măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă, polițistul este îndreptățit să îndepărteze temporar persoanele din spațiul respectiv sau să solicite acestora să rămână pe loc până la identificarea lor.

Cu privire la pătrunderea în spațiul privat și măsurile adoptate, polițistul întocmește un proces-verbal. O copie a procesului-verbal se predă persoanelor cărora le aparține sau care folosesc spațiul în care a pătruns polițistul.

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21524 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*