Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist din Timiș, a fost găsit mort în celulă

Ionel Marcel Lepa, bărbatul arestat după ce a împușcat mortal un polițist în județul Timiș a fost găsit spânzurat în celulă. Penitenciarul Timișoara a transmis un comunicat de presă în care anunță că Lepa a fost declarat decedat de echipajul SMURD.

”Luni, 10.06.2019, în jurul orei 06.30, personalul medical al Penitenciarului Timișoara a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care a săvârșit un act de suicid prin, spânzurare în grupul sanitar al camerei de deținere. Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de membrii echipajului SMURD, aceștia au constatat decesul la ora 7.15. În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a anunțat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanșat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului.”

Vă reamintim că un poliţist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliţie Recaş, a fost împuşcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, care era dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie. Lepa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru infracţiunile de ultraj, omor calificat, nerespectarea armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, după ce l-a ucis pe poliţistul Cristian Amariei, aflat în misiune. Lepa le-a spus procurorilor că nu a avut intenţia de a-l omorî pe poliţist şi că regretă cele întâmplate. El şi-a recunoscut fapta în cadrul audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi le-a spus acestora că regretă cele întâmplate.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18650 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*