Alba Iulia stă, de milenii, mărturie a istoriei neamului românesc. Centru spiritual, politic, administrativ, oraș simbol, Mecca românilor, așa cum o numea poetul Adrian Păunescu, sau sinteză a istoriei poporului român, cum spunea academicianul Ștefan Pascu, Alba Iulia are prestigiul și tradiția multiseculară a unei capitale.
Dacă în urmă cu 50 de ani Alba Iulia pierdea, pe nedrept, statutul de capitală, la presiunile conjugate ale URSS-ului și acoliților săi din blocul comunist, dintre care unii încă mai visează și astăzi la rescrierea unor tratate internaționale de acum aproape 100 de ani, astăzi, Alba Iulia este din nou lăsată pradă unor interese străine de ființa națională. Asistăm în ultima perioadă la un troc politic în care primează doar interesele mărunte ale unor partide aflate vremelnic la conducerea țării, un troc politic ce face, conștient sau nu, jocurile unora care au fost interesați doar de slăbirea fibrei naționale.
Fără niciun fel de consultare publică reală, cu niște sondaje oculte vânturate pe la televiziuni, în ședințe de partid cu aplauze furtunoase, demne de perioada stalinistă, Albei Iulia i se minimizează rolul istoric și i se neagă importanța națională, spunându-se răspicat că ea nu contează și că decizia de stabilire a capitalei regionale se discută între Sibiu și Brașov.
În evoluția istorică a Transilvaniei, Alba Iulia a deținut statutul de capitală pentru aproape un mileniu, însemnătate pe care Sibiul și Brașovul – de altfel orașe foarte importante, cu istorie bogată și tradiție multiculturală și multietnică – nu o au nici adunate împreună!
La Apoulon – Alba Iulia de azi – este consemnată prima capitală a dacilor appuli, în anul 43 înainte de Cristos. Fiind un puternic centru dacic, numele orașului este păstrat chiar și de romani, ca recunoaștere a importanței sale, după cucerire devenind Apulum – cel mai important centru economic, militar și administrativ al noii provincii romane, după cum spune chiar una dintre figurile centrale ale istoriei românești, marele Nicolae Iorga.
Mai târziu, după decăderea romanilor, Alba Iulia avea să-i impresioneze și pe slavi care îi atribuie supranumele de Bălgrad, de la zidurile sale albe. Se constituie aici voivodatul de la Bălgrad (sec. VII-XI) și patriarhul Constantinopolului stabilește aici un episcop creștin – pe Ierotei.
Și mai târziu, primul județ ce va apărea în Transilvania va fi comitatul Albei, menționat încă de la 1177, primii voievozi de Transilvania fiind și comiți de Alba. Și mai târziu, după ce turcii lui Soliman Magnificul transformă Ungaria în pașalâc, Alba Iulia devine capitală a Principatului autonom al Transilvaniei și cel mai important centru politic, administrativ, cultural și religios al Transilvaniei, până ce, în 1699, Imperiul Habsburgic ia sub „ocrotirea” sa provincia.
Mihai Viteazul intră triumfător în această capitală la 1600, realizând prima unire politică a Țărilor Române, întărind Mitropolia Ortodoxă și deschizând drumul către Marea Unire de 200 de ani mai târziu.
Sibiul apare în scenă abia după instaurarea stăpânirii habsburgice, când guvernatorul se mută. Chiar și așa, Alba Iulia rămâne capitala militară, aici construindu-se cea mai mare cetate Vauban din Transilvania, rămasă până azi unică în țară și una dintre cele mai impresionante din Europa.
Este o perioadă grea din istorie. Românii sunt asupriți și lipsiți de drepturi, dar se reușește înființarea primei școli în limba română din Transilvania, într-un oraș legat puternic de Alba Iulia, prin destinul său, la Blaj. Răsare astfel „soarele românilor”, dându-ne șansa de a mai vorbi astăzi românește în Transilvania!
Conștient de puternicul simbol al Albei Iulia, aici alege guvernul de la Viena să-i martirizeze pe Horea, Cloșca și Crișan în 1785, și tot aici este umilit Avram Iancu aducând Albei Iulia și un nedorit statut de capitală a jertfei românești pentru păstrarea ființei naționale.
Sub stăpânirea austriacă au loc mai multe reorganizări administrative, iar o dată cu instaurarea dualismului, când Transilvania își pierde autonomia, Alba Iulia își pierde și ea statutul de capitală din cauză că avea o populație preponderent românească!
Restituirea începe o dată cu actul istoric de la 1 Decembrie 1918, cel mai important moment din istoria românilor – Unirea cea Mare de la Alba Iulia. Se continuă apoi cu Încoronarea Regelui din 1922, care are loc tot în Alba Iulia.
Ulterior, se petrec o serie de reforme în România și Alba Iulia își recapătă și rolul administrativ. Chiar dacă legea prevedea, la momentul respectiv, că municipii pot fi doar orașele cu peste 100.000 de locuitori, Nicolae Iorga, cunoscând importanța istorică și simbolică a Albei Iulia pentru poporul român, pune mai presus de orice interesul național și acorda orașului statutul de municipiu cultural și capitală a Ținutului Mureșului, deși Alba Iulia avea atunci doar în jur 11.000 de locuitori. Iată deci, că marii oameni de stat au știut să pună mai presus de orice interesul național și să cântărească corect, după principiul importanței pentru ființa națională, nu după cel al numărului de locuitori, stabilind la Alba Iulia capitala Ținutului Mureșului ce avea în componență nouă județe: Alba, Sibiu, Făgăraș, Mureș, Turda, Târnava Mare, Târnava Mică, Ciuc și Odorhei.
Lucrurile aveau să fie apoi tulburate brusc de războiul ce cuprinde întreg Mapamondul, de pierderile teritoriale pe care România le suferă și de intrarea în zona de influență roșie.
O dată cu trecerea la modelul sovietic de organizare, din 1951, începe și „munca” asiduă de distrugere a simbolului național numit Alba Iulia, orașul fiind pedepsit pentru însemnătatea sa în cadrul ființei și identității naționale a românilor. Abia după 1968, o dată cu depărtarea de modelul sovietic, Alba Iulia începe să-și recapete însemnătatea. Este înființat Muzeul Unirii, se amenajează pentru vizitare Sala Unirii – chiar locul unde la 1 decembrie 1918 s-a semnat actul Marii Uniri – se dezvelește statuia lui Mihai Viteazul, este sărbătorită, de peste 100.000 de oameni, aniversarea a 50 de ani de la Marea Unire, readucându-se la lumină fapte pe care interese străine de ființa națională au încercat să le distrugă definitiv. Într-o perioadă marcată din plin de războiul rece, cu un context regional complicat, revenirea Albei Iulia la gloria deplină nu este însă posibilă.
Un pas important se face în 1991, prin înscrierea în Constituția României a zilei de 1 Decembrie – ziua Marii Uniri de la Alba Iulia – ca Zi Națională a României. Ulterior, în 1994, cele două camere ale Parlamentului României, reunite în ședință comună, la 30 noiembrie, în semn de prețuire și recunoștință față de semnificația de excepție a Albei Iulia, o declară „Cetate-Simbol a Marii Uniri a Românilor”.
Importanța deosebită a Albei Iulia este recunoscută apoi din nou de Parlamentul României în anul 2001, prin Legea 344, Alba Iulia fiind declarată obiectiv de interes național.
Din păcate, astăzi, asistăm cu toți, cu durere în suflete, la o nouă încercare de slăbire a Albei Iulia și de negare a importanței sale pentru România. Deși, cu ani în urmă, acest lucru s-a făcut conștient, la îndemnul și sub interesul unor state străine, nu vreau să cred că interese revizioniste mai acționează astăzi atât de puternic încât să ni se spună că Alba Iulia nici nu intră în discuție pentru viitoarea capitală regională și că decizia se va lua între Sibiu și Brașov.
Recent se spunea că prin regionalizarea, capitala de regiune nu va câștiga nimic în plus, decât prestigiu. Alba Iulia are deja prestigiu, dar iată că acest prestigiu nu o ajută decât să fie exclusă din discuție.
Vreau să cred că aceste meschinării sunt doar rezultatul trocului pe care îl fac acum niște mici oameni politici, aflați vremelnic la putere, lipsiți de patriotism și conștiință națională.
Oricum ar fi însă, noi suntem datori să ne apărăm istoria și conștiința națională și trebuie să susținem revenirea capitalei regionale la Alba Iulia!
La fel cum, în urmă cu aproape 100 de ani, Nicolae Iorga – un mare istoric și un mare om politic – a înțeles că trebuie judecat după criteriul interesului național, nu după criteriul numărului de locuitori, cred că și astăzi decizia trebuie să fie fundamentată luând în discuție mai multe argumente, nu doar cifrele reci din statistici.
Iată de ce, vreau să îi atenționez, pe această cale, pe toți cei care gestionează acum procesul așa-zis democratic al reformei administrativ-teritoriale, că visul de veacuri al tuturor românilor a fost Unirea, nu regionalizarea, iar excluderea, fără nicio șansă, a Alba Iuliei de la statutul de capitală regională este un act de trădare față de ființa națională, față de români și de lupta lor de veacuri!
Ion DUMITREL,
Președintele Consiliului Județean Alba
Minunat articol! Felicitări D-lui Ion DUMITREL!Prin acestă afirmație, ați spus totul:”Visul de veacuri al românilor a fost Unirea, nu regionalizarea!” Nimic nu mai înacpe în afara acestor cuvinte!
Acu, asta cu visul de veacuri e discutabila. Niciodata ardelenii n-au dorit sa se uneasca cu Romania, iar de facut au facut-o doar pentru ca au crezut minciunile lui Bratianu.
Nesansa Transilvaniei, perla unui imperiu, a fost anexarea la Regat. O transilvanie independenta ar fi fost acum departe.