Ioan Dîrzu: „Guvernul Ponta va plăti ÎN AVANS despăgubirile pentru FERMIERI până în decembrie 2015”

ioan dirzu 01Guvernul condus de Victor Ponta a anunţat că autoritățile intenționează să plătească în avans, respectiv în lunile noiembrie sau decembrie 2015, despăgubirile pentru pagubele suferite de fermieri din cauza secetei, iar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, la culturile de bază.

„În cadrul Consiliului de Miniștri, România alături de Polonia a făcut o informare cu privire la pierderile pe care le-a înregistrat. În conformitate cu regulamentul european, România poate să plătească despăgubiri pentru pierderea de venit pe care a înregistrat-o în anul agricol 2015 față de media ultimilor 3 ani, 2012, 2013, 2014. Valoarea va fi stabilită în urma unor calcule pe care trebuie să le prezentăm Comisiei Europene, dar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, dacă vorbim de culturile de bază, și aici mă refer la porumb și floarea soarelui, care au fost afectate. Dacă vorbim de cartof sau de sfecla de zahăr, sau de legume, despăgubirile ar trebui să fie ceva mai mari”, a afirmat deputatul Ioan Dîrzu.

Despăgubirile vor fi acordate pe două categorii — persoane fizice şi persoane juridice. „Persoanele juridice vor primi un avans în acest an, care nu va fi mai mare de 300 de lei la hectar, sau în conformitate cu valoarea care a fost stabilită de către comisiile locale, cu o mențiune: trebuie să fie asigurați. Dacă nu sunt asigurați, primesc jumătate din valoarea acestui sprijin ca și despăgubire.

La persoanele fizice, având în vedere că majoritatea nu sunt asigurați, probabil că avansul din acest an va fi nu mai mult de 200 de lei sau în conformitate cu pierderea pe care au înregistrat-o comisiile județene, care au făcut această centralizare”, a mai spus liderul social-democraţilor Alba.

„În legătură cu valoarea pierderilor, după ce vor fi făcute toate estimările din piață, de fapt vom avea datele concrete, pe baza cărora se va transmite solicitarea către Comisia Europeană. Sprijinul poate ajunge la 80% în conformitate cu Directiva Europeană, din pierderea pe care au stabilit-o, dar e de 80% sau 60%, în conformitate cu bugetul fiecărui stat membru. În partea de cash — flow, Comisia Europeană a venit cu propunerea ca fiecare stat membru să poată să plătească în avans până la 70% din 16 octombrie, față de 50%, cât era până acum.

Anul 2015 a fost un an mai special , chiar și în România: o legislație nouă, o politică agricolă comună nouă, care s-a implementat destul de dificil. Ca atare, nici un stat nu este pregătit să plătească, chiar dacă avem această facilitate, nici măcar 50%, dar 70%, și atunci Romînia a solicitat o derogare. Dorim ca plata să aibă loc după finalizarea controalelor administrative, fără să se mai aștepte controalele pe teren”, a precizat Ioan Dîrzu.

„Dacă această solicitare va fi acceptată de către Comisie, Guvernul Ponta vrea să plătească mai mult de 50%. Nu putem garanta 70%, pentru că efortul ar fi uriaș. 70% în avans ar însemna un miliard 119 milioane de euro. Bani pe care îi plătim întâi de la bugetul de stat, după aceea îi returnează Comisia în două luni de zile. Propunerea Guvernului a fost ca fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei să primească 70%, iar ceilalți 50%, astfel încât să putem să folosim un buget pe care l-am găsit undeva la 850 milioane de euro disponibil în momentul de față. Nu cred că pierderile ajung chiar la două miliarde de euro”, a mai afirmat deputatul Ioan Dîrzu .

Preşdinte PSD Alba, Deputat Ioan Dîrzu

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17967 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*