Ioan Dîrzu: „Guvernul Ponta reduce preţul la medicamente, în timp ce PDL-PNL se ocupă de scandaluri!”

ioan dirzuDe la 1 iulie, România va avea cel mai mic preţ european la medicamente, iar în acest sens s-au purtat discuţii atât cu Comisia Europeană şi FMI, cât şi cu producătorii şi distribuitorii.

PSD Alba este de părere că e normal să avem un preţ mai mic la medicamente, în contextul socio-economic al ţării. Implementarea măsurii a fost destul de dificilă pentru că Ministerul Sănătăţii a trebuit să se asigure că pacienţii nu vor rămâne fără medicamente, că ei vor avea acces la medicamentele de care au nevoie. Astfel am ajuns la normalitate pentru că preţurile medicamentelor de la noi nu pot fi similare cu cele din ţările cu PIB-uri mai puternice decât ţara noastră!

Noile preţuri la medicamente, reduse cu 20 % au fost afişate deja pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Prin această măsură venim în sprijinul a milioane de români, iar Guvernul Ponta face mari eforturi financiare pentru ca acest lucru să se aplice. Banii care vor fi economisiţi prin reducerea preţurilor la medicamente vor rămâne la Ministerul Sănătăţii şi vor fi parte a programului de înnoire a listei de medicamente compensate.

La rândul lor, pacienţii vor scoate mai puţini bani din buzunar şi se vor trata la fel ca cei din UE. Scăderea preţului medicamentelor şi reducerea TVA la 19% sunt două măsuri care duc mai departe modelul pro-economie şi pro-oameni, un model de succes. Prin urmare, a sosit timpul ca PNL şi PDL să renunţe la scandaluri şi la politizarea oricărei măsuri prin care Guvernul vine în sprijinul oamenilor.

“Suntem de părere că liberalii vechi şi noi ar trebui să susţină măsurile bune promovate în această perioadă, să fie în favoarea intereselor românilor, să fie mai responsabili şi să renunţe la “politica” de a face orice pentru a ajunge la putere. Iată, avem dovezi clare că Guvernul Ponta îşi face datoria faţă de români şi îşi respectă promisiunile făcute: a redus TVA la produsele alimentare la 9%, iar acum a decis scăderea preţurilor la medicamente. Bilanţul la 1 lună după introducerea cardului de sănatate s-a concretizat prin creşterea veniturilor la bugetul statului cu circa 100 milioane de euro.

Acestea sunt măsuri aşteptate de români, pe care Guvernul Ponta şi le-a asumat. Pe bună dreptate, românii aşteaptă ca şi opoziţia să lucreze pentru ţară, nu împotriva ei! E oare corect ca în timp ce PSD şi Guvernul Ponta se ocupă de bunăstarea românilor, PDL-PNL să strângă semnături pentru demiterea guvernului? Noi spunem că nu! “ afirmă deputatul Ioan Dîrzu, liderul social-democraţilor Alba.

Preşedinte PSD Alba,Deputat Ioan Dîrzu

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20207 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*