Investiții masive la Spitalul Județean de Urgență Alba

La corpurile C și D ale clădirii se execută lucrări de mansardare, urmând ca în scurt timp să fie mutate secțiile de neurologie, cu 63 de paturi și ORL, cu 25 de paturi. Din cele 63 de paturi aferente neurologiei, 4 vor fi pentru terapie acuți, iar 5 pentru pacienții cronici, în timp ce 5 paturi din secția ORL vor fi pentru chirurgie maxilo-facială.

Totodată, sunt instalate sisteme pentru apelarea pacienților, pentru detecție în caz de incendiu și sisteme de alarmă la ușile și lifturile de evacuare, cât și un sistem audio.

Valoarea lucrărilor anterior menționate este de 13,37 milioane lei, la care se adaugă dotări în valoare de 1,4 milioane lei.

În curtea spitalului se construiește noua secție de psihiatrie, cu 50 de paturi, săli de tratamente şi terasă circulabilă în partea superioară, o investiție de aproape 20 milioane lei.

La partenerul clădirii va fi amplasat un ambulatoriu, iar la etajele 1 și 2 vor fi secțiile pentru femei, respectiv bărbați. Totodată, fiecare etaj va avea cabinete de consultații, sală de tratament, sală de activităţi, sală de mese, oficii. Terasa clădirii va fi amenajată pentru relaxarea în aer liber.

Pe lângă proiectele menționate, SJU Alba are în implementare și investiții finanțate prin fonduri europene nerambursabile, dintre care pot fi amintite: extinderea, modernizarea și dotarea în vederea relocării Ambulatoriului integrat, lucrările de reabilitare energetică sau achiziția de echipamente și aparatură medicală, potrivit lui Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba.

 

Despre Redacția ProAlba 37581 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*