Într-o singură zi, polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 40.000 de lei, în cadrul unei acțiuni în zona Sebeșului

pietoni amendatiLa data de 6 aprilie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat o acţiune cu efective mărite în zona Sebeşului, fiind vizat atât mediul urban cât şi mediul rural.

În acţiune au fost angrenaţi 58 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, ai Poliţiei Municipiului Sebeş şi ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi acţiuni speciale.

Poliţiştii au acţionat în 4 filtre rutiere şi au efectuat controale la 16 societăţi comerciale şi obiective asigurate cu pază.

Au fost constate două infracţiuni, ambele la regimul armelor şi au fost confiscate două arme neletale, al căror deţinători nu le-au depus la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Totodată, au fost aplicate 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.510 lei din care 4 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 3 la Legea 12/1990  privind activitatea de comercializare a bunurilor, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, 126 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 8 la alte acte normative.

A fost confiscată cantitatea de 42,7 metri cubi de material lemnos, în valoare de 16.445 lei şi au fost reţinute 3 permise de conducere şi retrase 8 certificate de înmatriculare.

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*