Interviu! Denisa Moga, o tânără din Sebeș, pregătită pentru o carieră de succes în lumea muzicii. Colaborare cu unul dintre cele mai titrate studiouri din țară

Denisa, aș vrea să ne spui, pentru început, câteva cuvinte despre tine…

denisa moga sebesÎn momentul de față sunt elevă, în clasa a X-a, la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, la profilul de Științele Naturii, intensiv germană. De altfel, anul trecut, am obținut un onorant loc III la Olimpiada Națională de limba germană. Faptul că am studiat această limbă străină ca limbă maternă încă din grădiniță iar mai apoi și în clasele I-IV, m-a ajutat foarte mult în obținerea unui astfel de rezultat meritoriu.

Dincolo de școală, știu că ești pasionată și de muzică. Ce ne poți spune legat de aces subiect ?

Încă de mică, mi-a plăcut, la nebunie, să cânt și să dansez. Muzica este conceptul care mă definește și mă face să mă simt, de fiecare dată, specială. Acum câțiva ani am început să studiez chitara, sub îndrumarea doamnei profesor Corina Corpodean iar tot alături de dânsa am înregistrat și primele mele două piese pe un CD.

Ce ne poți spune despre interacțiunea ta cu publicul?

moga denisa sebesÎncă din școala gimnazială și continuând cu liceul am cântat la diferite evenimente unde, spun eu, am avut succes la public. De asemenea, îmi amintesc, cu drag, de participarea la prima ediție a Festivalului de Muzică Întregalde Folk, de la Ivăniș, unde am câștigat premiul cel mare. Ca urmare, în anul următor, am fost invitată, tot aici, să susțin un recital, de data aceasta în calitate de invitat special.

Deja, cred că se poate spune că ai făcut pasul înspre a deveni un artist profesionist, având în vedere cea mai recentă colaborare a ta…

 Sper să fie o surpriză plăcută pentru toată lumea și să reprezinte un moment important în cariera mea muzicală. Este vorba despre două piese compuse special pentru mine, dintre care una este, deja, înregistrată în studioul renumitului DJ DAV7 Music. Mai multe detalii veți afla, cu siguranță, în perioada următoare.

Există vreun artist de care te simți apropiată?

moga denisaAlina Eremia este artista care mă inspiră. O urmăsesc de când s-a lansat și mă regăsesc în fiecare dintre piesele ei. I-am ascultat interviurile și am rămas surprinsă că, inclusiv în viața de zi cu zi, avem foarte multe lucruri în comun.

Ce expriență artistică mai deosebită îți vine, acum, în minte?

Participarea în DeMoga Music Summer Camp, în vara anului 2015.  A fost o experiență specială și momentul care mi-a dat încredere și determinare să urmez acest drum. În ciuda faptului că lumea muzicii nu este una ușoară, vreau să reușesc și să îi fac mandri pe toți cei care m-au susținut și continuă să o facă.

 Ce mesaj ai, în final, pentru cei care te cunosc sau pentru cei care te descoperă cu acest prilej?

 Am știut, dintotdeauna, că între mine și muzică este o legătură indestructibilă. Mi-am urmat visul, în fiecare zi, cu pasiune și dăruire. Împărtășesc, aici, cu voi, câteva imagini care-mi sunt neprețuite. Sunt câțiva ani care, parcă, au trecut într-o clipă. În curând, veți putea asculta , integral, prima mea melodie, înregistrată într-unul dintre cele mai cunoscute studiouri din România. Un mic teaser, în premieră, găsiți la finalul filmulețului de mai jos. Pentru mine, cea mai frumoasă poveste continuă. Pentru că sunt mai încrezătoare, ca niciodată, că sunt pe drumul cel bun.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *